Bănci și Asigurări

BCR a transformat 2 mil. conturi de card in conturi curente

16.05.2007, 18:16 27

Incepand de ieri, circa doua milioane de conturi de card deschise la BCR sunt transformate in conturi curente, sistemul de carduri al bancii fiind de-acum conectat online la sistemul IT centralizat SIBCOR v2. Transferul permite o gama extinsa de operatiuni care pot fi realizate in timp real si centralizat la nivel de client si de cont. "Este unul dintre pasii importanti pe care BCR ii face pentru implementarea conceptului de cont unic al unui client. Fiecare card este atasat unui cont curent in care posesorii de card vor putea efectua si alte operatiuni decat cele cu carduri", spune Octavian Costache, director executiv al Directiei Carduri. Operatiunea a inceput sambata dimineata si s-a incheiat duminica seara, cu peste 10 ore mai devreme decat era programat. La sfarsitul anului trecut, BCR ajunsese la circa 2,2 milioane de carduri active, in crestere cu 20% fata de anul 2005, avea instalate un numar de circa 10.000 de POS-uri la peste 6.800 de comercianti si peste 1.300 de bancomate, in crestere cu circa 30% fata de 2005.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO