♦ Yves Lallemand, director general adjunct al BRD: Este cel mai important credit verde acordat în România ♦ Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica: Ne dorim să exploatăm toate oportunităţile de diversificare a producţiei, păstrând însă în centrul valorilor noastre eticheta de companie românească 100% verde.
Producătorul român de energie Hidroelectrica, deţinut de stat, ia un credit de 1,25 miliarde de lei de la BRD, cu scadenţa la 7 ani, pentru achiziţia de participaţii şi realizarea de investiţii directe în proiecte bazate pe energia produsă de vânt sau solară.
„Hidroelectrica ia foarte în serios obiectivele de investiţii pe care şi le-a asumat faţă de acţionari prin strategia societăţii. România are un potenţial uriaş de dezvoltare în zona regenerabilelor, iar Hidroelectrica are voinţa şi poate atrage resursele pentru a acţiona ferm în această direcţie. Ne dorim să exploatăm toate oportunităţile de diversificare a producţiei, păstrând însă în centrul valorilor noastre eticheta de companie românească 100% verde“, a declarat Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.