Bănci și Asigurări

Brokerii de pensii au intermediat 32% din piata

16.04.2008, 15:07 19

Un numar de 1,26 de milioane de adeziuni la fondurile de pensii administrate privat (pilonul II) au fost incheiate de brokerii de pensii, reprezentand circa 32% din totalul inscrierilor la cele 18 fonduri de profil, primii trei intermediari fiind AAV, Brokerpool si Fincop. In perioada de aderare initiala la pilonul II, desfasurata intre 17 septembrie 2007 si 17 ianuarie 2008, cei trei brokeri au incheiat peste 659.033 de adeziuni, reprezentand mai mult de 50% din numarul total al contractelor intermediate de brokeri, conform datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Restul de 68% din numarul total de adeziuni au fost incheiate direct de agentii de marketing ai administratorilor de fonduri de pensii. La finalul campaniei, numarul celor inscrisi la unul dintre cele 18 fonduri private de pensii s-a ridicat la 3.991.032. In cazul AAV, brokerul a vandut exclusiv pentru Aviva Fond de Pensii, care s-a clasat pe locul patru in ierarhia de profil, dupa ING Fond de Pensii, Allianz-Tiriac Pensii si Generali Fond de Pensii. Brokerpool si Fincop au incheiat contracte pentru mai multe fonduri. In clasamentul primilor cinci brokeri mai intra BRD-Groupe Societe Broker de Pensii - 91.031 si Eurobrokers - 75.823. Numarul brokerilor autorizati sa activeze ca intermediari pe Pilonul II se situeaza in jurul valorii de 50.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO