Bănci și Asigurări

Brokerul Marsh: Trei banci au fost fraudate de angajati cu peste un milion de euro

Brokerul Marsh: Trei banci au fost fraudate de angajati cu peste un milion de euro

Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh Romania: Foarte putini clienti au renuntat complet la asigurari, in general cei care si-au restrans mult activitatea. Mai multi au fost cei care au renuntat la anumite polite care nu le sunt utile in acest context, insa majoritatea clientilor au cerut renegocierea conditiilor de asigurare pentru a-si reduce pretul.

01.09.2009, 18:47 229

Daunele foarte mari pe piata de asigurari corporate, de sute de mii de euro sau de peste un milion de euro, s-au inmultit in prima jumatate a acestui an, comparativ cu 2008, in cateva cazuri fiind vorba de fraude comise la banci de catre angajati ai acestora, spune Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh, cel mai mare broker specializat pe clienti companii.

Bancile se pot acoperi impotriva acestor fraude prin polite de tip Banker's Blanket Bond sau BBB, care mai acopera si riscurile de furt din bancomate, casierie, seifuri sau din timpul transportului de bani si valori. In cazul unei fraude sau al producerii altui risc din cele de mai sus, banca este despagubita de asigurator.

"Daunele au crescut in primul semestru ca frecventa si ca volum, sunt mai dese cele de cateva sute de mii de euro sau de peste un milion. In anii trecuti daunele de peste un milion de euro erau foarte rare, dar in primul semestru am avut cateva. La cele de peste un milion de euro este vorba de banci care au fost fraudate de angajati", afirma Fugaciu intr-un interviu acordat ZF. In cazul fraudelor la banci este vorba de angajati care, prin diverse inginerii financiare, au "sustras bani" din institutia de credit de-a lungul unor perioade de timp.

"Am avut trei-patru cazuri de fraude la banci care au fost declarate in primul semestru, dar asta nu inseamna neaparat ca au avut loc anul acesta. Sumele se acumuleaza in timp, nu sunt sutrase o singura data."

 

Clientii negociaza reduceri de 20-30%

Desi cativa clienti ai Marsh au renuntat la anumite programe de asigurare pentru a-si reduce costurile, printre acestia nu s-au numarat si banci, care se asigura la fel ca inainte de inceperea crizei.

"Foarte putini clienti au renuntat complet la asigurari, in general cei care si-au restrans mult activitatea. Mai multi au fost cei care au renuntat la anumite polite care nu le sunt utile in acest context, insa majoritatea clientilor au cerut renegocierea conditiilor de asigurare pentru a-si reduce pretul, prin cresterea fransizei (partea din paguba suportata de asigurat - n.r.) sau reducerea riscurilor asigurate. Asiguratorii au fost foarte flexibili si am obtinut reduceri de 20-30% a primelor in urma renegocierii", explica directorul general al Marsh, filiala locala a celui mai mare broker de asigurari din lume, cu sediul central in SUA.

In general, clientii care au vrut sa taie din costuri au redus beneficiile acordate angajatilor, cum ar fi asigurarile de viata, de sanatate sau pensiile private facultative. "Acolo unde erau planuri de acordare a unor beneficii, acestea au fost puse in stand-by. Ce s-a mai schimbat fata de anul trecut este ca am reusit sa discutam cu clienti care n-au lucrat in trecut cu brokeri si care au fost mult mai dispuse acum sa faca acest lucru."

 

Si-a bugetat afaceri la nivelul din 2008

Marsh se asteapta sa incheie anul acesta cu aceeasi cifra de afaceri ca in 2008, de 27,6 milioane de lei (7,5 milioane de euro), afirma Fugaciu.

"Nu cred ca in 2010 isi va reveni economia sau piata de asigurari, pentru ca atunci vom vedea probabil efectele crizei. In 2009 a fost doar inceputul, au existat resurse acumulate de companii in anii de boom, din care acestea au putut sa traiasca."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO