Bănci și Asigurări

Cea mai mare oferta pentru preluarea Asiban, 350 mil. euro

Cea mai mare oferta pentru preluarea Asiban, 350 mil. euro

Click pentru imaginea marita

24.03.2008, 19:28 32

Lupta pentru preluarea Asiban, cel de-al treilea jucator de pe piata locala a asigurarilor, le-a adus oferte-record actionarilor, cu valori cuprinse intre 310 si 350 de milioane de euro, au declarat pentru ZF surse din piata.
Cele patru banci care detin fiecare cate 25% din Asiban - BCR, BRD-SocGen, Banca Transilvania si CEC - au primit la sfarsitul saptamanii trecute cinci oferte angajante pentru preluarea asiguratorului de la grupurile AXA (Franta), Groupama (Franta), Eureko (Olanda), Aegon (Olanda) si Generali (Italia).
Sursele citate afirma ca cea mai mare oferta a fost depusa de francezii de la Groupama, care au intrat la sfarsitul anului trecut pe piata prin preluarea BT Asigurari, pentru care au platit 100 de milioane de euro. De altfel, la momentul achizitiei BT Asigurari, surse din piata afirmau ca francezii vor licita agresiv si pentru Asiban.
Asiban devine astfel de departe cea mai scumpa companie de asigurari de pe piata locala, pretul pentru un euro cifra de afaceri propus de grupurile interesate de preluare fiind situat intre 1,6 si 1,9 euro. Valoarea asiguratorului se apropie astfel de dublul primelor brute subscrise, care s-au ridicat la 186 de milioane de euro in 2007.
Pentru a face o comparatie, la achizitia BT Asigurari pretul pentru un euro cifra de afaceri a fost de circa 1,2 euro. O alta tranzactie care a fost incheiata recent este preluarea Ardaf de catre joint-venture-ul Generali PPF, care a platit peste 1,4 euro pentru un euro cifra de afaceri. In cazul preluarii Asirom sau Omniasig in anii trecuti, cumparatorul, grupul austriac Vienna Insurance, a platit circa 0,7-0,8 euro pentru un euro cifra de afaceri.
Chiar daca nu va conta doar pretul, acesta va fi elementul decisiv in alegerea cumparatorului, iar vanzarea Asiban ar putea fi incheiata in urmatoarele saptamani, afirma sursele citate.
Cele mai mari sanse in cursa pentru preluarea Asiban le are Groupama, care ar putea ajunge astfel direct pe locul doi in clasamentul asiguratorilor, depasind Omniasig. Francezii dau aproape o jumatate de miliard de euro pentru a urca printre liderii pietei, daca luam in calcul pretul platit pentru BT Asigurari si cel pe care sunt dispusi sa il plateasca pentru Asiban.
Recent, Groupama a anuntat achizitia diviziei de asigurari a grupului maghiar OTP, prezenta pe piata locala prin OTP Garancia, o companie de mici dimensiuni. Francezii controleaza acum 4,3% din piata locala a asigurarilor, iar daca vor prelua si Asiban, cota lor de piata se va ridica la aproape 13%, apropiata de cea a liderului pietei, Allianz-Tiriac, care detine o cota de 17%.
Pretul foarte ridicat pe care cele cinci grupuri l-au oferit pentru Asiban poate fi explicat si prin faptul ca preluarea companiei reprezinta ultima lor sansa de a intra pe piata locala prin achizitia unui mare asigurator.
Cele patru banci actionare sunt consiliate in procesul de vanzare de banca europeana de investitii Rothschild si de casa de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii.
Asiban a trecut la sfarsitul lui 2007 pe locul trei pe piata, dupa ce in 2006 a fost al patrulea jucator din asigurari, in conditiile in care afacerile au crescut anul trecut cu 50%. Businessul companiei se bazeaza pe asigurari auto Casco si de credite, care reprezinta 44%, respectiv 14% din portofoliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO