Bănci și Asigurări

CEC Bank vine cu variantă proprie de credit la împrumuturile „Prima casă“

Autor: Ciprian Botea

29.03.2011, 23:43 38

CEC Bank, singura bancă de top deţinută de stat, a dezvoltat ovariantă proprie de credite ipotecare similare cu cele vândute încadrul programului "Prima casă" după ce a epuizat plafonul degaranţii de 6 mil. euro primit anul acesta. Aceasta reprezintăpractic o soluţie pentru clienţii care au depus dosarul pentru uncredit prin "Prima casă", însă nu au mai prins garanţia de lastat.

CEC precizează însă că împrumutul poate fi contractat şi de alţiclienţi, cu condiţia ca finanţarea să fie utilizată pentruachiziţia unui imobil finanţat, inclusiv a terenului aferent.Valoarea maximă a creditului este de 100.000 de euro, iar avansulminim este de 10% din valoarea imobilului finanţat.

Împrumutul poate fi acordat pe o perioadă de 35 de ani, iar pânăîn octombrie banca nu percepe comision de analiză dosar sau deevaluare a imobilului adus în garanţie. Dobânda nominală este de8,8% şi 5,2% la euro şi în plus banca taxează clienţii cu uncomision lunar de administrare de 0,04% din soldul rămas derambursat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO