Bănci și Asigurări

CEC negociaza preluarea Asiban

30.07.2007, 18:24 14

Conducerea Casei de Economii si Consemnatiuni are mandat de la actionarul majoritar al bancii, Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), sa inceapa negocierile pentru preluarea controlului la compania de asigurari Asiban, a declarat secretarul de stat in MEF, Sebastian Vladescu.
"Asiban ar fi o achizitie buna pentru CEC, dar la un pret acceptabil, in conditii de piata. Presedintele CEC are mandat sa inceapa negocierile si a purtat deja o prima discutie cu reprezentantii celorlalti actionari la societatea de asigurari", a spus Vladescu, membru in Consiliul de Administratie al CEC.
CEC detine un pachet de 25% din actiunile Asiban, iar ceilalti actionari - BRD, Banca Transilvania si grupul BCR, care au decis sa vanda - detin cate 25% din capital.
"Este dorinta actionarului, iar eu actionez ca atare in numele lui", a declarat pentru ZF Radu Ghetea, presedintele CEC, confirmand inceperea demersurilor pentru o eventuala preluare a Asiban.
Consultantul ales de cele trei banci care isi vand participatiile este banca europeana de investitii Rothschild, iar consultanta juridica este asigurata de casa de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii. CEC are posibilitatea, prin statutul companiei de asigurari, de a-si exercita dreptul de preemtiune. Surse apropiate tranzactiei sustin insa ca CEC ar avea dificultati in preluarea Asiban, intrucat un pret prea mare i-ar crea bancii detinute de stat probleme de expunere, avand fonduri proprii de numai un miliard de lei (circa 300 mil. euro).
Aceleasi surse afirma ca intentia celor trei banci este de a vinde participatiile pentru sume care sa echivaleze cu o valoare totala a companiei cuprinsa intre 150 mil. euro si 200 mil. euro, chiar daca pana in prezent nu exista oferte ferme. Tranzactia ar urma sa fie incheiata spre sfarsitul acestui an.
Grupul BCR detine deja doua societati de asigurare, respectiv BCR Asigurari de Viata si BCR Asigurari, in timp ce Banca Transilvania este actionar majoritar la BT Asigurari. BRD nu include in structura de grup si o societate de asigurari, dar are un parteneriat cu compania AVIVA. CEC nu controleaza niciun asigurator.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO