Bănci și Asigurări

Contribuabilii trebuie să declare veniturile obţinute în străinătate până la 25 mai

Contribuabilii trebuie să declare veniturile obţinute...

Autor: Departamentul Economic

20.05.2016, 12:49 1371

Excepţie fac veniturile reprezentând salariile plătite de un angajator străin pentru activităţile desfăşurate în străinătate.

Cetăţenii străini care au obţinut rezidenţa fiscală în România, au fost prezenţi în ţară mai mult de 183 zile sau au centrul intereselor vitale în România au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia 201 privind veniturile realizate din străinătate.

Formularul se poate completa online accesând www.eguvernare.ro şi utilizând un certificat digital. Alternativ, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poştă, sau depus direct la
registratura administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Persoanele fizice cu domiciliul în România, care au o şedere în străinătate mai lungă de 183 de zile pe an şi rezidenţă fiscală în altă ţară, trebuie să completeze un Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România şi să îl trimită prin poştă la administraţia fiscală în a cărei rază teritorială se află domiciliul său. Chestionarul poate fi descărcat de la adresa https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/A2_74_2012.pdf.

În cazul veniturilor deja impozitate în ţara în care au fost realizate, este necesară anexarea documentelor justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea din ţara în care s-a obţinut venitul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO