Bănci și Asigurări

Creditul continua sa franeze. Depozitele cresc anemic

Creditul continua sa franeze. Depozitele cresc anemic
25.03.2009, 00:00 19

Mai rau, dobanzile mari practicate de banci, care au redus cererea de credite, nu reusesc sa convinga clientii sa economiseasca mai mult. Soldul creditului neguvernamental a ajuns la sfarsitul lui februarie la 206,89 miliarde de lei (48,2 miliarde de euro), cu 0,2% in termeni nominali peste nivelul de la sfarsitul lunii ianuarie. Cresterea a fost insa determinata de expansiunea artificiala a soldului creditelor in valuta, sub impactul deprecierii cursului. La creditul in lei soldul a stagnat fata de ianuarie.

"In februarie, se observa o stagnare a creditului in lei si o crestere nesemnificativa a creditarii in valuta, ceea ce evidentiaza faptul ca bancile si-au mentinut liniile de creditare actuale si au acordat credite in limita rambursarilor. Aceasta denota faptul ca bancile locale au la dispozitie fonduri limitate si (actionarii lor, n. red.) ezita deocamdata sa-si majoreze expunerile pentru Romania, fiind in expectativa pana la adoptarea unor masuri concrete de catre autoritati pentru a diminua efectele crizei economice mondiale", comenteaza Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank Romania.
Soldul creditului neguvernamental mai scazuse in octombrie, insa atunci miscarea a fost alimentata si de aprecierea cursului, care a generat astfel o reducere artificiala a creditului in valuta, exprimat in lei.
Din noiembrie si pana in ianuarie BNR a calculat cresteri lunare ale creditului privat. De fiecare data insa acestea au fost influentate de deprecierea cursului. In tot acest timp creditul in lei a scazut in termeni reali (eliminand inflatia). Totodata, creditul in valuta, calculat in euro, a inregistrat scaderi chiar si de 1% lunar.
Februarie a adus in schimb o crestere, desi marginala, a creditului in valuta, cu 0,1. In schimb, creditul in lei s-a restrans cu 0,9%, daca se elimina impactul inflatiei.
Dupa aceste miscari, ritmurile anualizate de crestere au ajuns sa arate injumatatiri fata de nivelurile din octombrie.
Creditul in valuta mai inregistreaza o crestere anuala cu numai 23%, fata de 42% in octombrie sau 72% in februarie anul trecut.
Si la lei franarea a fost la fel de brusca, ritmul anual de crestere incetinind la 9,7% in februarie, de la 23% in octombrie si 34% in urma cu un an.
"Este putin probabila o revigorare a creditarii in lei, avand in vedere diferentialul substantial de dobanda dintre lei si euro, precum si disponibilul limitat de finantare in lei, provenind din resursele interne. Restrangerea activitatii de creditare din ultimele luni a determinat incentinirea economiei si a veniturilor la bugetul de stat si continuarea acestui trend ar putea duce la recesiune in trimestrele urmatoare", anticipeaza Hancila.
Populatia si-a redus imprumuturile in lei contractate de la banci, soldul coborand cu 0,5% in termeni nominali, pana la 40,38 miliarde de lei (9,4 miliarde de euro). Si creditul in valuta, exprimat in euro, a inregistrat o contractie usoara, la 14,5 miliarde de euro. De altfel, bancherii vorbesc la unison despre lipsa de cerere din partea clientilor individuali, care prefera sa amane decizia de a lua un credit, pe fondul incertitudinilor. 
Companiile aveau contractate credite in lei de 43,3 miliarde de lei (10,1 miliarde de euro) la sfarsitul lui februarie, in scadere usoara, in termeni reali, fata de ianuarie. Creditele in valuta au inregistrat o crestere marginala, pana la 14,1 miliarde de euro. 
Daca BNR a luptat in anii trecuti pentru temperarea creditului in valuta iar acum priveste cu detasare aceasta franare, incetinirea finantarilor in lei nu a fost asteptata de nimeni.
Cresterea puternica a dobanzilor platite de banci pentru atragerea de resurse a dus implicit si la scumpirea creditelor in moneda locala, care au devenit inaccesibile. Chiar si bancherii recunosc ca, la dobanzi de pana la 20% pe an platite la depozite, creditele ajung sa aiba dobanzi de 30%, conditii in care clientii nu mai pot sa si le permita.
Luna februarie a adus insa inca o veste rea: in ciuda dobanzilor ridicate, depozitele au batut pasul pe loc, variatia fata de luna precedenta fiind de numai 0,1%. In ianuarie depozitele urcasera cu 1,8%, iar in decembrie cu 6,6%.
Companiile si-au redus semnificativ depozitele, cele in lei coborand cu 2,4%, in termeni nominali, iar cele in valuta cu 1,6%.
Populatia a adus bani la banca, depozitele in lei urcand cu 2,7%, in timp ce la valuta cresterea a fost mult mai modesta, cu 0,4%.
 Datele de la sfarsitul lui ianuarie arata ca bancile au pozitie confortabila pe lei, unde depozitele, cu un total de 96,2 miliarde de lei, depasesc cu mult creditele, care insumeaza 83,7 miliarde de lei.
Pe partea de valuta bancile sunt insa dependente de fondurile atrase din afara. Depozitele in valuta atrase pe plan local, cu un sold de 13,5 miliarde de euro, sunt de doua ori mai mici decat creditele acordate, care urca la 28,7 miliarde de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO