Bănci și Asigurări

Cum evoluează cursul de schimb luni dimineaţă

Cum evoluează cursul de schimb luni dimineaţă

Autor: Monica Juganaru

22.07.2013, 10:51 566

La deschidere, euro a fost cotat la 4,4200 - 4,4220 lei, uşor mai jos faţă de nivelul de vineri seară, când operaţiunile se perfectau la 4,4240 - 4,4250 lei/euro.

În prima oră de tranzacţionare cotaţiile au variat în intervalul 4,4170 - 4,4220 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a coborât vineri la 4,4283 lei/euro. Rata de schimb afişată vineri este cu 0,56 bani sub cea anunţată joi, de 4,4339 lei/euro.

Leul s-a întărit vineri şi în raport cu dolarul, rata de schimb coborând uşor, de la 3,3814 lei/dolar la 3,3787 lei/dolar.

Totodată, cursul de referinţă pentru francul elveţian a coborât de la 3,5857 lei/franc la 3,5812 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase în lei pe termen de o zi au crescut uşor, de la 4,87% - 5,37% la 5,25 - 5,75% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO