ZF 24

Cum evoluează cursul leu/euro joi dimineaţă

Cum evoluează cursul leu/euro joi dimineaţă

Autor: Marius Oncu

19.03.2015, 11:04 362

În jurul orei 10:10, euro era cotat între băncile comerciale la 4,4345 - 4,4365 lei, faţă de 4,4488 lei în tranzacţiile perfectate pe finalul şedinţei de miercuri.

"Câţiva jucători iau poziţii pe leu după ce aseară au fost anunţate concluziile şedinţei Fed", a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Volumele au fost mari pentru prima oră, tranzacţiile depăşind de aproximativ două ori media pentru acest interval al zilei.

Schimburile au avut loc într-un interval redus, cu minimul la 4,4345 lei/euro şi maximul la 4,4380 lei/euro.

Cursul a urcat peste 4,45 lei/euro pe timpul nopţii, înainte de deschiderea pieţei locale, când volumele sunt mici şi permit o volatilitatea ridicată. Maximul tranzacţiilor perfectate pe timpul nopţii, când sunt activi în principal străinii, s-a situat la 4,4537 lei/euro.

În regiune, forintul s-a apreciat cu 0,1% faţă de euro, iar zlotul a stagnat.

Pe pieţele externe, dolarul se afla la aceeaşi oră în creştere cu 1,6%, la 0,9351 euro, însă după ce pe finalul zilei precedente s-a depreciat puternic. Miercuri, aproape de ora 16:30, dolarul era tranzacţionat la 0,9428 euro. Francul elveţian a urcaat cu 0,2%, la 0,9425 euro.

Rezerva Federală a SUA a renunţat miercuri la termenul de "răbdare" în stabilirea momentului majorării dobânzilor, dar ritmul de creştere a acestora va fi mult mai lent faţă de estimările din decembrie, din cauza perspectivelor economice sub aşteptări.

Prin renunţarea la termenul de răbdare, banca centrală americană a deschis calea creşterii dobânzilor cel mai devreme în luna iunie, subliniind totodată că este în continuare improbabil ca dobânzile să fie majorate în luna aprilie.

Astfel, oficialii Fed estimează că dobânda de politică monetară, în prezent aproape de nivelul zero, va ajunge la 0,625% până la sfârşitul anului 2015, în loc de nivelul de 1,125% prognozat în decembrie.

Perspectiva unui ritm mult mai lent pentru creşterea dobânzii băncii centrale americane a lovit puternic dolarul pe pieţele externe, iar euro a urcat până la 1,1062 dolari, dar a coborât ulterior, iar în prezent este cotat la 1,0655 dolari.

Cursul euro anunţat de BNR a crescut miercuri cu 0,7 bani, la 4,4459 lei, iar dolarul a urcat cu 0,43 bani, la 4,1848 lei.

Marţi, BNR a anunţat un curs pentru euro de 4,4389 lei, iar pentru dolar de 4,1805 lei, după o scădere de 3,02 bani, de la maximul record de 4,2107 lei înregistrat luni de moneda americană.

Referinţa pentru francul elveţian a crescut cu 0,35 bani, de la 4,1709 lei la 4,1744 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO