Bănci și Asigurări

Cursul de 4,5 lei/euro se conturează tot mai clar după încă o săptămână de agitaţie

Cursul de 4,5 lei/euro se conturează tot mai clar după încă o săptămână de agitaţie

Autor: Ciprian Botea

28.05.2012, 00:06 669

Leul încă resimte din plin tensiunile de pe pieţele internaţionale după ce vineri a încheiat una dintre cele mai agitate săptămâni din istoria sa, în care a stabilit două minime record în faţa monedei europene şi a dat peste cap toate prognozele analiştilor.

Cu toate că tensiunile de pe piaţă păreau să se calmeze, iar cursul oficial calculat de BNR la jumătatea şedinţei de vineri a scăzut uşor la 4,4646 lei/euro, lipsa unei soluţii la criza din Grecia menţine piaţa valutară într-o zonă foarte volatilă. Spre finalul şedinţei de vineri cotaţiile au urcat spre 4,475 lei/euro, în linie cu valutele din regiune.

Moneda naţională a pierdut peste 2% din valoare de la începutul lunii mai, iniţial pe fondul tensiunilor politice provocate de căderea guvernului şi ulterior ca urmare a reizbucnirii crizei datoriilor suverane din zona euro. De la începutul anului leul a pierdut 3,4% din valoare, adică de trei ori peste deprecierea raportată pe tot parcursul lui 2011.
Dacă iniţial analiştii se aşteptau ca deprecierea leului să fie de scurtă durată, acum aceştia încep să-şi modifice radical prognozele pentru finalul anului. Spre exemplu, analiştii Raiffeisen au urcat la 4,45 lei/euro estimarea de curs pentru finalul anului în condiţiile în care până săptămâna trecută aveau una dintre cele mai optimiste prognoze din piaţă, de 4,3 lei/euro. Principalele şocuri transmise în economie de mişcările cursului sunt legate de creşterea preţurilor exprimate în euro şi a restanţelor la creditele în valută. Circa 60% din creditele acordate populaţiei sunt în euro şi orice mişcare a cursului se transmite imediat în ratele lunare plătite de aceştia.
Unii analişti nu exclud nici atingerea pragului de 4,5 lei/euro în condiţiile în care perspectivele pe termen scurt nu se îmbunătăţesc, iar banca centrală nu a dat până acum semnal că ar fi deranjată de deprecierea leului. Dealerii spun că BNR a fost prezentă în mod constant pe piaţă în ultimele săptă­mâni, dar fără să intervină agresiv în favoarea leului.
Totuşi, intervenţiile BNR au redus într-o anumită măsură lichiditatea de pe piaţă, ceea ce s-a văzut în ratele dobânzilor la depozitele interbancare, care au crescut cu aproape un punct procentual faţă de aprilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO