Bănci și Asigurări

Dezastru: Peste o treime din angajati risca sa nu-si primeasca banii de pensie

Peste o treime din angajati risca sa nu-si primeasca banii de pensie

Emilia Bunea, ING: Criza pune in dificultate angajatorii; Crinu Andanut, Allianz: Administratorii nu ies din rand

15.07.2009, 00:00 21

Ponderea clientilor fondurilor de pensii private obligatorii (pilonul II) pentru care angajatorii platesc lunar contributii ar putea urca pana la 35-36% din total pana la sfarsitul anului, fata de 29% in prezent, pe fondul inrautatirii perspectivelor economice si al cresterii somajului, a declarat ieri Emilia Bunea, directorul general al ING Fond de Pensii, primul fond din piata dupa numarul de participanti si dupa activele nete administrate.
La sfarsitul lunii iunie, numarul conturilor in care nu se mai virau contributii constant (in fiecare luna) ajunsese la 29% din total, fata de 24% la finele anului trecut. In aceeasi perioada, numarul conturilor in care nu s-a virat nicio contributie de la startul sistemului a coborat cu circa 80.000, potrivit datelor prezentate de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR).
Cresterea numarului conturilor goale nu are insa un efect negativ asupra randamentelor obtinute de fondurile de pensii private, sustin reprezentantii fondurilor. Astfel, in primele sase luni din acest an fondurile de pe pilonul II au obtinut un randament mediu de circa 7%, in timp ce in ultimul an randamentul s-a ridicat la 13,5%. Fondurile de pensii facultative (pilonul III) au obtinut in perioada ianuarie-iunie 2009 un randament de 6,9%.
In acelasi timp, fondurile private obligatorii s-au reorientat catre noi motoare de crestere prin reducerea investitiilor in titluri de stat sau depozite bancare si majorarea expunerilor pe obligatiuni corporatiste si actiuni. Astfel, investitiile in obligatiuni emise de corporatii au urcat de la 24% din totalul activelor administrate in decembrie la 33% in iunie, iar expunerea pe piata de capital, de la 1,7% la aproape 4%.
Expunerea pe piata de capital este insa infima comparativ cu nivelurile inregistrate in alte tari europene, unde media ajunge la 30% din totalul activelor, spun administratorii de pensii private obligatorii. "In momentul in care a demarat Pilonul II, semnalele crizei economice erau evidente, ceea ce ne-a determinat sa avem o abordare mult mai prudenta", explica reticenta fondurilor de pensii Radu Craciun, directorul de investitii al Eureko Pensii.
In cazul fondurilor de pensii facultative expunerea la nivelul intregii piete este similara cu cea inregistrata pe pilonul II, insa datele variaza semnificativ de la un administrator la altul.
De exemplu, expunerea pe actiuni ajunge pana la 16% in cazul anumitor fonduri.
"Asistam la un comportament de grup in cadrul fondurilor de pensii administrate privat. Acesta este un efect al crizei. Competitia adevarata va incepe in momentul in care vom avea un mediu economic stabil", spune Crinu Andanut, presedintele APAPR.
Situatia de pe Pilonul III este insa mai dificila decat in cazul fondurilor de pensii obligatorii, iar administratorii se asteapta ca lucrurile sa se inrautateasca pe fondul incetinirii ritmului de crestere a salariilor si al cresterii somajului. Din octombrie 2008, ritmul lunar de crestere a numarului participantilor la Pilonul III a incetinit constant, arata datele APAPR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO