Bănci și Asigurări

Din banci private, la CEC

09.05.2005, 19:53 122

Cristian Tudorancea, fostul director al directiei administrare carduri a Raiffeisen Bank, si Gabriela Tudor, fost vicepresedinte al RoBank, sunt noii vicepresedinti ai CEC.

Un al treilea post de vicepresedinte este inca liber, dupa ce premierul Calin Popescu-Tariceanu a semnat deciziile de eliberare din functie a lui Petre Terzi, Ion Ilie si Gheorghe Oana.

Noile numiri survin la circa o luna de la instalarea lui Eugen Radulescu, fost consilier al guvernatorului BNR, in functia de presedinte al CEC. Gabriela Tudor, 56 de ani, a acumulat experienta bancara lucrand la Banca Anglo-Romana, Bancorex, MISR Romanian Bank, precum si la BNR, unde a fost consilier al guvernatorului, director al Administratiei rezervelor BNR si coordonator al operatiunilor de piata.

Cristian Tudorancea a dezvoltat in ultimii ani portofoliul de carduri al Raiffeisen Bank. El nu are inca un inlocuitor. Si CEC se pregateste sa intre pe piata cardurilor, selectand firma HP Romania pentru implementarea sistemului informatic necesar. Intr-o prima etapa, banca ar urma sa emita carduri de debit sub sigla Visa.

Fara sa fi stabilit un calendar ferm al privatizarii, autoritatile tocmai sunt pe punctul de a modifica statutul CEC si de a stabili o noua componenta a comisiei de privatizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO