Bănci și Asigurări

Doi directori generali adjuncţi ai Intesa Sanpaolo Bank, cu responsabilităţi în zona de business, au primit aprobarea BNR

 Doi directori generali adjuncţi ai Intesa Sanpaolo...

Autor: Roxana Rosu

12.08.2021, 09:36 1213

Bogdan Patrănoiu şi Dan Grigoriu, directori generali adjuncţi la Intesa Sanpaolo Bank, au primit aprobarea BNR pentru a exercita noile atribuţii în cadrul băncii.

Bogdan Pătrănoiu s-a alaturat echipei Intesa Sanpaolo Bank în 2018 ca şef al departamentul Corporaţii Naţionale şi Clienţi Instituţionali, având aproape 25 de ani de experienţă în equity investment, underwriting şi risk management, precum şi în tranzacţii internaţionale şi business development. El a deţinut anterior funcţii de conducere în mai multe instituţii şi grupuri financiare internaţionale.

Din noua poziţie de Director General Adjunct şi Şef al Diviziei Corporate şi IMM, el coordoneze si supervizeaza activitatea structurilor: Corporaţii Naţionale şi Clienţi Instituţionali,Clienţi Multinaţionali, IMM şi Produse şi Finanţări Structurate.

Cel de-al doilea director general adjunct aprobat de BNR este Dan Grigoriu, recent cooptat în echipa de top management a Intesa Sanpaolo Bank ca Şef al Diviziei RetaiI, poziţie în cadrul căreia este responsabil de segmentul de business ce include Small Business şi Persoane Fizice, dar şi de coordonarea activităţillor acoperite de structurile Multichannel & CRM, Gestionarea Reţelei şi Customer Satisfaction.

Dan Grigoriu este un bancher experimentat, având în cei aproape 30 de ani de activitate diferite poziţii executive în cadrul altor bănci, membre ale unor grupuri internaţionale, unde a activat cu preponderenţă în zona de Retail, coordonând atât activităţi de dezvoltare produse şi vânzări, cât si activităţi de organizare a activităţii de creditare.

Structura actuală a Comitetului de management al Intesa Sanpaolo Bank este următoarea:

  • Dan Sandu - Director General/ Chief Executive Officer
  • Andrea de Michelis - Prim Director General Adjunct
  • Bogdan Pătrănoiu  – Director General Adjunct / Şef Divizia Corporate şi IMM
  • Dan Grigoriu – Director General Adjunct/Şef Divizia Retail

Intesa Sanpaolo Bank este subsidiara din Romania a Grupului Intesa Sanpaolo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO