Bănci și Asigurări

După pierderile din anii trecuţi, grupurile elene prezente în bankingul local au trecut pe profit în primele nouă luni ale anului

După pierderile din anii trecuţi, grupurile elene...

Autor: Anelis Baciu

05.12.2016, 19:30 299

Cele mai mari trei grupuri greceşti prezente în sistemul bancar local – Alpha, Eurobank, acţionarul Bancpost, şi Piraeus – au reuşit să treacă pe profit după primele nouă luni ale anului, însă rămâne de văzut dacă vor trage linie pe plus în 2016.

Cea mai profitabilă dintre băncile greceşti este de departe Alpha Bank. Banca a înregistrat în intervalul ianuarie-septembrie al acestui an un rezultat brut po­zitiv de 17,8 milioane de euro, faţă de o pierdere de 3,4 milioane de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut. Reintrarea pe profit a Alpha, cea mai mare bancă cu acţionariat elen din România, a fost determinată de scă­derea provizioanelor concomitent cu creş­te­rea veniturilor operaţionale. Astfel, nivelul pro­vizioanelor constituite de Alpha în perioa­da ianuarie-septembrie s-a diluat cu circa 16%, până la 25,4 milioane de euro, în timp ce avansul veniturilor a fost de 18%, acestea ajungând la 111 milioane de euro.

În cazul Piraeus Bank trecerea pe profit cu un rezultat brut de 3,8 milioane de euro în pri­mele nouă luni din 2016 este efectul unui pro­ces de eficientizare şi restructutare a ope­raţiunilor locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO