Bănci și Asigurări

„Efectul“ JP Morgan: statul plăteşte dobânzi mai mici cu 80 mil. lei

„Efectul“ JP Morgan: statul plăteşte dobânzi mai mici cu 80 mil. lei

Autor: Ciprian Botea

18.01.2013, 00:07 1760

Decizia băncii americane JP Morgan de a include obligaţiunile de stat în lei într-un indice propriu a generat euforie în rândul investitorilor străini, leul întărindu-se într-o singură zi cu 1,2% în faţa euro, iar randamentul plătit de Finanţe pentru a emite titluri pe cinci ani a scăzut brusc cu 1,2 puncte procentuale.

Cursul de schimb s-a oprit miercuri tocmai pe palierul de 4,33 lei/euro, adică minimul ultimului an, în timp ce statul a ajuns să împrumute ieri 3,1 miliarde de lei la o singură licitaţie la un randament istoric de 5,4% pe an. Practic, pentru stat, includerea în indicele JP Morgan înseamnă economii cu dobânzile de 80 de milioane de lei. Astfel, dobânda plătită, la un randament de 5,4% pe an, pentru cele 3,1 miliarde de lei este de 230 milioane de lei, în timp ce la un randament de 6,6% pe an dobânda urcă la 310 milioane de lei.

Bancherii spun că includerea obligaţiunilor în lei în indicele JP Morgan ar putea însemna într-o primă fază intrări de echivalentul a 1-1,5 mld. euro în titluri de stat româneşti.

Totodată, scăderea cursului înseamnă rate mai mici pentru clienţii cu credite în valută - atât companii, cât şi persoane fizice. Circa două treimi din creditele acordate de băncile locale sunt în valută, iar clienţii simt în propriul buzunar fiecare puseu de depreciere a cursului.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO