Bănci și Asigurări

Fiecare român a cheltuit 92 de euro pentru asigurări anul trecut

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Anelis Baciu

23.07.2013, 21:02 461

Fiecare român a alocat anul trecut 411 lei (92 euro) pentru achiziţionarea de produse de asigurare, în creştere cu 4% faţă de 2011, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Institutului Naţional de Statistică (INS).

Primele brute subscrise de asigurătorii locali s-au situat anul trecut la 8,3 mld. lei (1,86 mld. euro), ceea ce raportat la un număr de 20,1 milioane de locuitori înseamnă o sumă de circa 411 lei/locuitor. Faţă de 2011, cheltuielile cu asigurările au urcat cu 16 lei, în principal datorită creşterii tarifelor.

Cea mai mare parte a bugetului pentru asigurări, respectiv 78% sau 321 lei, a mers către cumpărarea de poliţe non-viaţă, în special asigurări auto, în timp ce suma destinată asigurărilor de viaţă a fost de numai 90 de lei. Spre comparaţie în ţările vestice raportul este inversat, bugetul asigurărilor de viaţă fiind mult mai mare decât suma alocată poliţelor generale.

România se află pe ultimul loc în UE din punctul de vedere al sumelor alocate produselor de asigurări. Spre comparaţie, suma alocată de un ceh pentru cumpărarea de poliţe de asigurare este de opt ori mai mare, în timp ce în Polonia şi Ungaria suma este de patru-cinci ori mai mare.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.07.2013

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO