Bănci și Asigurări

FNGCIMM a garantat 1.400 de credite pentru IMM-uri

13.11.2008, 19:06 33

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii (FNGCIMM) a acordat in primele noua luni peste 1.400 de garantii, cu o valoare totala de circa 200 de milioane de euro, cu 38% peste nivelul din perioada similara a anului trecut.

"Valoarea garantiilor pe care le-am acordat la noua luni este cu 38% mai mare fata de aceeasi perioada a anului trecut, atingand valoarea pe tot anul trecut, respectiv de 200 milioane de euro", a precizat Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM. Valoarea creditelor garantate in primele noua luni este de 440 mil. euro.
Referindu-se la actualele conditii de creditare, Saramet a aratat ca din ce in ce mai putine firme au acces la finantare, ceea ce ar putea duce in perioada urmatoare la scaderea numarului de garantii pe care fondul le va acorda.
"Garantiile vor fi subevaluate, costurile vor fi mai mari deoarece principiile de risc adoptate de banci vor exclude de la finantare anumite firme care in alte conditii ar fi putut obtine un credit", a aratat Saramet. Si viceguvernatorul BNR Eugen Dijmarescu a aratat recent ca IMM-urile vor fi unul dintre segmentele lovite de restrangerea apetitului de creditare al bancilor, in conditiile in care nu au surse alternative de finantare. Totusi, statisticile BNR arata ca doar o mica parte din numarul total al intreprinderilor mici si mijlocii apeleaza la credite bancare.
Fondul de garantare acorda IMM-urilor garantii complementare pentru creditele solicitate la bancile comerciale, atunci cand acestia nu dispun de garantii in proportia solicitata de banca. FNGCIMM garanteaza toate tipurile de credite obtinute de la bancile comerciale, furnizand inclusiv scrisori de garantie bancara.
Fondul are incheiate conventii de impartire a riscului prin utilizarea garantiilor cu 21 de banci comerciale romanesti, cel mai recent partener atras fiind Piraeus Bank. Saramet a estimat ca FNGCIMM va acorda in acest an garantii in valoare de 250 mil. euro, in crestere cu 25% fata de anul trecut, pentru 2.000 de firme mici si mijlocii.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO