Bănci și Asigurări

Garanti a ajuns la 244 de ATM-uri care acceptă şi tranzacţii fără card

Garanti a ajuns la 244 de ATM-uri care acceptă şi...

Autor: Ciprian Botea

28.03.2013, 09:00 1117

Garanti Bank, sucursala locală a unuia dintre cele mai mari grupuri financiare din Turcia, şi-a extins în ultimele şase luni reţeaua de ATM-uri care acceptă inclusiv tranzacţii fără card cu încă 19 unităţi, ajungând la un număr de 244 de terminale. Banca deţinea o reţea de 225 de ATM-uri în luna septembrie 2012. Reţeaua de ATM-uri este de trei ori mai extinsă faţă de reţeaua de sucursale şi agenţii, care ajunge la 78 de unităţi, cu una mai puţin decât în urmă cu o jumătate de an. Turcii şi-au extins reţeaua de ATM-uri în condiţiile în care au planuri de creştere pe piaţa locală, dar nu au o reţea de sucursale şi agenţii suficient de dezvoltată. Banca a extins în acelaşi timp şi gama de operaţiuni care pot fi efectuate la ATM-uri. Clienţii pot efectua inclusiv tranzacţii, cum ar fi schimburi valutare, fără card. Numărul tranzacţiilor efectuate anul trecut de clienţi la ATM-uri Garanti s-a ridicat la 257.000, adică trei tranzacţii pe zi la fiecare terminal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO