Bănci și Asigurări

GE Money a vandut credite de 150 mil. euro in cinci luni

12.06.2008, 21:32 13

GE Money, divizia de finantari pentru retail a gigantului american General Electric, a acordat imprumuturi in valoare de 150 de milioane de euro in primele cinci luni ale acestui an, cu 57% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut.
Grupul american detine trei companii: Domenia Credit, specializata pe credite ipotecare, Ralfi INF (credite de consum) si Motoractive Leasing, pe care le-a preluat la sfarsitul anului 2006 cu 140 de milioane de euro.
Din aceasta saptamana, cele trei companii vor functiona sub brandul GE Money, insa isi vor pastra statutul de firme separate si denumirea juridica, noul nume fiind utilizat doar in comunicarea cu publicul.
"Consolidarea businessului de servicii financiare sub un brand unic, GE Money, a fost si este principalul nostru obiectiv in 2008, pentru ca ne dorim sa avem o platforma integrata de servicii financiare in Romania. Demararea comunicarii externe sub marca GE Money marcheaza sfarsitul procesului de integrare si coincide si cu un alt moment foarte important pentru noi: relocarea tuturor angajatilor din cele trei businessuri intr-un sediu comun", afirma Ron Malak, directorul executiv al GE Money Romania.
Anul trecut, GE Money si-a dublat numarul de angajati, pana la 900, si si-a extins reteaua de distributie cu 25 de birouri.
"Pentru acest an estimam o dublare a volumului total de credite acordate pe toate cele trei segmente de business: credite ipotecare, credite de consum si leasing si previzionam o crestere cu 60% a activelor, pana la un miliard de dolari", a mai spus Malak.
General Electric, grupul din care face parte GE Money, mai activeaza in real-estate, energie, echipamente medicale, transporturi sau infrastructura, circa 80% din businessul grupului din regiune provenind din Romania.
"Pentru anul in curs, avand in vedere atractivitatea pietei romanesti si pozitionarea GE ca lider in regiune, avem asteptari chiar mai mari de atat. Valoarea investitiilor locale recente in parteneriate a fost de 500 de milioane de dolari. Sunt convins ca vom continua in acelasi ritm si in 2008", a declarat Cristian Colteanu, director executiv al GE pentru Europa de Sud-Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO