Bănci și Asigurări

Goldman Sachs: Erste a rezolvat problema expunerii

Goldman Sachs: Erste a rezolvat problema expunerii

Andreas Treichl, CEO al Erste Bank: In ciuda atentiei deosebite din partea analistilor, Romania a contribuit cu numai un sfert din profitul realizat de Erste in Europa Centrala si de Est, iar cele patru economii in transformare dezvoltate - Cehia, Slovacia, Ungaria si Croatia - au adus restul de trei sferturi.

31.03.2008, 19:11 20

Nivelul ridicat al imprumuturilor atrase de Erste Bank pentru finantarea bilantului reprezenta un motiv foarte important de ingrijorare, insa vanzarea businessului cu asigurari este o mutare care raspunde acestei probleme, fiind "o decizie potrivita la momentul oportun", comenteaza analistii bancii de investitii americane Goldman Sachs in urma tranzactiei dintre Erste si Vienna Insurance.
Volumul mare al datoriilor in comparatie cu capitalul era unul dintre motivele pentru care Goldman Sachs exprimase luna trecuta rezerve fata de actiunile Erste, avansand o recomandare neutra, dar care acum s-a transformat intr-una de cumparare. Motivul principal: austriecii castiga imediat 600 mil. euro la capital, iar tranzactia nu are efect de reducere a profitului pe actiune cum s-ar fi intamplat daca recapitalizarea s-ar fi facut prin apel la actionari. Vineri, pretul Erste a continuat sa urce pana la 42,09 euro.
Riscurile principale cu care se confrunta Erste raman insa fragilitatea cadrului macroeconomic din Romania, si volatilitatea cursurilor de schimb, in special a celui euro/leu, considera analistii Goldman Sachs.
"Planul nostru de afaceri este suficient de solid si flexibil incat sa putem face fata volatilitatii cursului de schimb al leului, care credem ca va fi mai putin pronuntata fata de asteptari. Am realizat tot ce ne-am propus pentru 2007 si suntem in egala masura optimisti in privinta lui 2008 si 2009", afirma Andreas Treichl, CEO al Erste Bank, in raportul pe 2007 al grupului austriac, publicat vineri.
BCR a inregistrat anul trecut costuri cu restructurarea si transformarea de 68,2 mil. euro, programul de integrare fiind prevazut sa se incheie anul acesta. In acelasi timp, expunerea din credite a bancii a urcat cu 26%, la 15,2 mld. euro, in conditiile in care creditele de consum negarantate au ajuns la 58% din totalul creditelor de retail. Mai mult, s-a dublat ponderea creditelor neperformante in portofoliul de retail, de la 1,5% la 3%.
Informatiile si comentariile oficiale anterioare anuntului privind vanzarea asigurarilor catre Vienna Insurance nu sugerau intentia austriecilor de a renunta la asigurarile de viata.
De pilda, raportul anual dat publicitatii vineri, adica dupa anunt, face referire la subsidiarele de asigurari de viata ale grupului ca la unul dintre motoarele de crestere pentru anii urmatori.
"Investitorii nostri obisnuiesc sa ne intrebe de unde va veni cresterea noastra viitoare. Cum cresterea are o importanta strategica pentru modelul nostru de afaceri, principalii ei trei determinanti sunt: cresterea creditarii, administrarea de active si extinderea in regiune", se spune in raport. La data elaborarii raportului, administrarea de active includea si asigurarile de viata. "Private bankingul, fondurile de investitii si subsidiarele de asigurari de viata vor sustine cresterea pe masura ce pietele noastre devin mai bogate."
Ionut Stanimir, purtatorul de cuvant al Erste pentru Romania, afirma ca textul raportului nu exclude situatia de fata. El spune ca redactarea raportului incepuse cu mai mult timp in urma, avand in vedere ca trebuia supus aprobarii auditorilor, astfel incat nu a putut include o actualizare referitoare la tranzactia cu Vienna Insurance. Asigurarile de viata vor fi disponibile mai departe in oferta Erste pe baza parteneriatului cu Vienna Insurance, insa nu ca business propriu.
Tot asigurarile de viata sunt mentionate in raportul Erste si in referirile la strategia de afaceri a BCR: "Ne vom concentra asupra dezvoltarii finantarilor imobiliare comerciale si de retail, pe administrarea de active si asigurari de viata, pe finantari si consultanta pentru IMM-urile care vor sa atraga fonduri UE".
Anul trecut, Erste a obtinut un profit brut din asigurari de viata de 35 mil. euro, in scadere usoara fata de 2006 cand fusese de 35,8 mil. euro. Fara contributia companiei din Romania - BCR Asigurari de Viata, scaderea ar fi fost de 8,8%, pana la 29,6 mil. euro. Raportul grupului austriac arata ca businessul asigurarilor de viata a avut de suferit din cauza conditiilor de piata - in principal a aplatizarii curbelor de randamente la plasamente.
In acelasi timp, autorii raportului apreciau ca grupul BCR "este bine pozitionat" pe pietele in dezoltare ale asigurarilor si brokerajului. In context este amintita infiintarea companiei BCR Administrare Fond de Pensii. Prin vanzarea BCR Asigurari de Viata, Erste renunta practic la businessul cu pensii private - Pilonul III. Austriecii au anuntat orientarea strategica spre core-business, insa cel putin deocamdata sustin ca nu vand fondul de pensii. De fapt, pe piata circula informatii privind posibila preluare a unui alt fond.
Grupul BCR pierde cele doua subsidiare de asigurari si urmeaza vanzarea Anglo-Romanian Bank, insa conform raportului Erste, poate primi in curand o noua subsidiara, BCR Banca pentru Locuinte, care era prevazuta sa devina operationala in prima parte a acestui an.

Ce pierde grupul BCR. BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata - doua dintre companiile vandute de Erste catre Vienna Insurance - au absorbit investitii de peste 15 mil. euro in ultimii doi ani si aveau strategii de crestere aprobate de austrieci pana cel putin in 2010.
Recent, s-a incheiat o majorare de capital la BCR Asigurari, compania specializata in asigurari generale, in valoare de 13 mil. euro, pentru a sustine dezvoltarea acesteia. Capitalul social al asiguratorului a ajuns la circa 20 mil. euro in urma acestei operatiuni. Austriecii elaborasera si o strategie pe termen mediu. Seful BCR Asigurari, Mihai Tecau, declara intr-un interviu acordat ZF in luna ianuarie ca este putin probabil ca societatea sa fie vanduta in urmatorii ani.
"Avem acest plan pana in 2010, realizat impreuna cu BCR, deci sansele ca societatea sa fie vanduta pana atunci sunt reduse." Strategia aprobata de Erste presupunea atingerea unor prime brute subscrise de circa 300 de mil. euro si a unui profit de 7-8 mil. euro pana in 2010.
In acelasi timp, austriecii elaborasera planuri ambitioase si pentru compania de asigurari de viata, printre care o dublare a cotei de piata la 12% pana in 2010 si intrarea pe segmentul politelor unit-linked, care reprezinta asigurari de viata legate de fonduri de investitii. Vienna Insurance ajunge astfel sa detina trei companii care se vor lupta pe segmentul unit-linked, in conditiile in care si Asirom si Omniasig Life au anuntat ca vor lansa astfel de produse.
De asemenea, Vienna Insurance nu a precizat cum vor fi integrate in grup cele doua achizitii si daca va pastra brandul BCR Asigurari, afirmand pentru ZF doar ca va continua sa functioneze pe baza unei strategii multi-brand, fuziunile fiind excluse. VIG va renunta insa la unul dintre branduri, Unita, iar tranzactia ar putea avea loc in scurt timp, in conditiile in care grupul si-a vandut deja actiunile in cadrul Bank Austria Creditanstalt Versicherung (Austria), companie la care a decis sa renunte odata cu Unita, pentru a evita problemele cu Consiliul Concurentei.

Raportul Erste despre BCR

Costuri de restructurare si transformare in 2007: 68,2 mil. euro
Expunere din credite:15,2 mld. euro, plus 26% fata de 2006
Credite de consum negarantate: 58% din creditele de retail
Credite de retail neperformante: 3% din portofoliu, dublu fata de 2006
Anul 2008 va fi definit prin incheierea programului de transformare si integrare

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO