Bănci și Asigurări

Grupurile ING si AIG au fost salvate de guverne. Mai sunt private pensiile sau ne intoarcem la stat?

Grupurile ING si AIG au fost salvate de guverne. Mai sunt private pensiile sau ne intoarcem la stat?
27.10.2008, 18:03 84

Companiile ING si AIG, care detin aproape jumatate din piata locala de pensii private, au fost sprijinite de statul olandez, respectiv american, care au injectat miliarde de euro in companiile-mama pentru a reduce pierderile masive cauzate de criza financiara. In schimbul acestor bani, statele respective au preluat titluri la cele doua grupuri financiare. In acest context, se mai poate vorbi de pensii private sau acestea se intorc la stat, de data aceasta nu la cel roman, ci la cel american si cel olandez?
La lansarea sistemului de pensii private, argumentul forte al companiilor din aceasta piata era legat tocmai de cuvantul "privat", in sensul ca o parte din contributiile de pensie ale angajatilor vor fi gestionate fara nicio interventie a statului, considerat un administrator prost. Acum, doua din companiile respective au ajuns sa fie sprijinite de stat. Va schimba acest lucru sistemul pensiilor private?
"Nu cred ca interventia guvernelor inseamna intoarcerea pensiilor private la stat. Este o diferenta foarte mare. Noi suntem administratori si administram fonduri de pensii private, iar administratorul si fondul sunt doua persoane juridice diferite. Statul american detine actiuni ale administratorului AIG, dar nu are acces la fondul pe care il administram, sunt lucruri complet diferite. Pentru clienti nu va fi niciun impact, pentru ca regulile si monitorizarea pietei sunt foarte clare. Statul american a intervenit pentru ca AIG este o companie mare, care trebuia sa functioneze bine in continuare", afirma Mihai Coca-Cozma, directorul general al AIG Fond de Pensii.
AIG are peste 243.000 de clienti la fondul de pensii pe care il administreaza (pilonul II) si o cota de piata de 6,4% in functie de acest criteriu. Activele fondului AIG se ridica la 35,9 milioane de lei (peste 9,7 milioane de euro), cota de piata in functie de active fiind de circa 7,2%, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
ING este liderul acestei piete, cu 1,3 milioane de participanti si active de 193,8 milioane de lei (52,4 milioane de euro). Cota de piata a fondului in functie de numarul de participanti este de 34%, iar in functie de active - de aproape 39%.
In total, fondurile administrate de ING si AIG controleaza 40% din numarul de clienti si 46% din activele nete ale pietei.
Oficialii ING afirma ca sprijinul primit de la statul olandez nu va schimba cu nimic businessul de pensii. Banii vor fi in continuare investiti, aceasta fiind de altfel diferenta dintre sistemul de stat si cel privat, pentru ca in cazul pensiilor administrate de stat banii colectati de la angajati sunt folositi imediat pentru a le plati pensiile actualilor pensionari, fara a fi plasati in diferite instrumente pentru a aduce un randament.
"Statul nu devine practic actionar. Emisiunea de titluri nu are drept de vot si nici drept la dividend. Decizia ING Group de a-si creste capitalul printr-o emisiune de titluri fara drept de vot catre statul olandez a fost luata pentru a intari lichiditatea si soliditatea companiei, in contextul crizei financiare actuale. Nu este o nationalizare sau un ajutor de stat, este o tranzactie comerciala. Activele fondului de pensii sunt separate de cele ale administratorului si evidentiate de catre banca depozitara, iar investirea lor se face in limitele impuse de legea romaneasca. Tranzactia nu are niciun impact direct asupra acestora", sustine Emilia Bunea, directorul general al ING Fond de Pensii.
Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Pensii si seful Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania, considera ca sistemul de pensii va functiona in continuare ca unul privat, chiar daca administratorii au primit ajutor financiar de la guvernele din tara de origine.
"Am face o confuzie foarte mare daca am presupune ca pensiile se intorc la stat. Un sistem de stat inseamna ca banii colectati de la angajati sunt folositi imediat pentru pensionarii existenti, nu cei viitori. Chiar daca statul detine participatii la ING si AIG, sistemul de pensii este in continuare privat, pentru ca banii se investesc. Nu se schimba nimic pentru clienti, pentru ca exista doua entitati: administratorul si fondul de pensii, care sunt diferite. Daca un administrator da faliment, banii si participantii fondului sau se transfera in alta parte, pentru ca fondul nu poate da faliment. In momentul de fata, principala calitate a unei firme, mai ales din domeniul financiar, este siguranta. Existenta unui actionar cum este statul, cu toata puterea lui economica si politica, este de natura sa asigure aceasta siguranta", sustine Craciun.
Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA), o organizatie nonguvernamentala, spune ca pensiile private nu ar trebui sa ajunga inapoi la stat. "Pensiile private n-ar trebui sa se intoarca la stat, ci sa fie garantat randamentul minim in acord cu inflatia. Statele straine au facut nationalizari pentru ca n-au avut la timp reglementarile ca sa evite aceasta criza. Nici Romania nu are reglementari", sustine seful GEA.
O astfel de intoarcere la stat a fost decisa recent in Argentina, unde sistemul de pensii a fost nationalizat in totalitate. Guvernul a luat aceasta decizie-soc pentru a-si asigura resursele de supravietuire in contextul crizei financiare si a evita astfel un faliment national. Sistemul privat din Argentina detine active de aproximativ 30 mld. dolari si incaseaza contributii de 5 mld. dolari anual.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO