Bănci și Asigurări

Înjumătăţirea provizioanelor dublează profitul Raiffeisen la 33 mil. € în T3

Înjumătăţirea provizioanelor dublează profitul Raiffeisen la 33 mil. € în T3

Autor: Razvan Voican

29.11.2010, 23:51 32

Austriecii de la Raiffeisen au obţinut în trimestrul al treileaun profit net de 33 mil. euro din operaţiunile derulate în România,în creştere de peste 6 ori faţă de câştigul din aceeaşi perioadădin 2009.

Profitul operaţional a crescut cu 6,1%, până la 121 mil. euro, însămajorarea puternică a câştigului net a fost susţinută deînjumătăţirea costului cu provizioanele pentru pierderi dincredite, până la 19 mil. euro, faţă de 40 mil. euro în trimestrulal treilea din 2009. Totuşi, faţă de trimestrul al doilea din 2010provizioanele au fost mai mari cu peste 10%.
Cum a reuşit Raiffeisen să-şi diminueze cheltuielile cuprovizioanele? "Îmbunătăţirea calităţii portofoliului, măsurile derestructurare şi vânzarea de credite neperformante au fost motiveleacestei scăderi", potrivit raportului pe nouă luni publicat laViena, care menţionează că în perioada ianuarie-septembrie au fostconstituite provizioane considerabil mai mici decât în aceeaşiperioadă din 2009 atât pentru credite corporate, cât şi de retail.Creditele neperformante reprezintă 8,6% din total.

Banca şi-a vândut din portofoliu îndeosebi credite de retail.Activele totale ale Raiffeisen au scăzut cu 144 mil. euro întrimestrul al treilea, în timp ce pe nouă luni reducerea a fost deaproape jumătate de miliard de euro.
La sfârşitul lunii septembrie, creditele şi avansurile cătreclienţi însumau 4,10 mld. euro, în creştere cu 1,3% faţă de iunie,dar cu 2,2% sub nivelul din septembrie 2009 în condiţiile în carevânzările de credite noi şi refinanţările ţin cu greu pasul curambursările din partea clienţilor. Ca urmare, structuraportofoliului a rămas aproape neschimbată: ceva mai mult de otreime sunt credite corporate, iar restul retail. Pondereacreditelor în valută a scăzut uşor, de la 64,3% în septembrie 2009la 61,8% în septembrie 2010.
Cu toate că nu a intrat în competiţia dobânzilor mari la depozite,soldul acestora a crescut cu 4,5% faţă de nivelul din urmă cu unan, ajungând la 3,42 mld. euro. Astfel, raportul credite/depozites-a îmbunătăţit de la 128% la mai puţin de 120%.

Pe seama dobânzilor mai mici plătite la depozite, câştigul net dindobânzi a crescut cu peste 5% în T3 2010 faţă de T3 2009, fiindde
61 mil. euro.

Cheltuielile administrative s-au ridicat la 70 mil. euro întrimestrul al treilea, faţă de 72 mil. euro în aceeaşi perioadă din2009, înregistrând o creştere de 5 mil. euro comparativ cutrimestrul al doilea. Raiffeisen are cu 20 de unităţi mai puţindecât în septembrie 2009, a reuşit să negocieze reduceri alechiriilor, dar a înregistrat costuri mai mari cu infrastructuraIT.

Numărul angajaţilor este cu circa 300 mai mic, ajungând la 6.096,deşi în trimestrul al treilea a crescut cu 1,7% faţă de nivelul diniunie. În acest context, raportul cost/venit s-a îmbunătăţitmarginal faţă de trimestrul al doilea, situându-se puţin sub pragulde 60%, Raiffeisen având din acest punct de vedere o eficienţă maislabă faţă de alte bănci mari.
La nouă luni, austriecii au raportat un profit net de 85 mil. euroîn România după standardele internaţionale, dublu faţă de cel dinurmă cu un an, pe măsura înjumătăţirii cheltuielilor cuprovizioanele, până la 52 mil. euro. Au contribuit la creşterecâştigurile din dobânzi, taxe şi comisioane, în timp ce câştiguldin trezorerie a scăzut cu peste 70%, până la 10 mil. euro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO