Bănci și Asigurări

Leasingul pentru achizitia de masini a trecut de 2,1 miliarde de euro

29.08.2008, 19:41 27

Finantarile acordate de companiile de leasing pentru achizitia de vehicule au depasit 2,1 miliarde de euro in primul semestru, cresterea fata de aceeasi perioada a anului trecut fiind de 37%. Evolutia este foarte apropiata de cea din prima jumatate a anului trecut, cand leasingul pentru masini a urcat cu 36%, potrivit datelor prezentate de Asociatia Societatilor Financiare din Romania (ALB).
Reprezentantii ALB considera ca in acest an leasingul auto, care reprezinta motorul pietei, va fi afectat de noua taxa de poluare. "Aceasta noua taxa a venit cu o procedura de plata mult mai complicata pentru companiile de leasing. Pentru persoanele fizice si juridice, ordonanta de urgenta a guvernului prevede ca taxa se calculeaza in doua zile de la depunerea documentelor la Fisc, in timp ce pentru companiile de leasing, desi sunt persoane juridice, calculul dureaza cinci zile", afirma Adriana Ahciarliu, secretarul general al ALB.
Ea spune ca din cauza acestei taxe perioada de timp in care clientii isi primesc masinile a crescut foarte mult si ca, pe langa cele cinci zile prevazute de ordonanta pentru calculul taxei, sunt si intarzieri de cel putin o saptamana. Autoturismele detin o pondere de 53% in totalul leasingului auto, vehiculele comerciale grele - 31%, vehiculele comerciale usoare - 14%, iar alte tipuri - 2%.
Leasingul auto a avut in primul semestru o pondere de 70% in totalul pietei, care a ajuns la 2,94 de miliarde de euro, in crestere cu 36%. Piata a incetinit in aceasta perioada, ritmul de crestere fiind inferior celui din prima jumatate a anului 2007, de 46%. Sectorul echipamentelor a avut o pondere de 22%, cu finantari in valoare de 647,4 milioane de euro, avansul fata de primele sase luni din anul trecut fiind de 36%. In aceeasi perioada, au franat puternic finantarile pentru sectorul imobiliar, cresterea fiind de 23%, de opt ori mai mica decat in primul semestru al anului trecut. Valoarea finantarilor pentru sectorul imobiliar a ajuns la 192,5 milioane de euro.
"Suntem constienti ca problemele pietei internationale vor afecta putin si Romania, si implicit piata nationala de leasing, dar credem ca un volum de sase miliarde de euro ar putea fi atins in acest an, in varianta cea mai pesimista", a declarat Jean-Claude Boloux, presedintele ALB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO