Bănci și Asigurări

Leul a recuperat în două zile terenul pierdut în trei luni: cursul coboară sub 4,48 lei/euro

Leul a recuperat în două zile terenul pierdut în trei luni: cursul coboară sub 4,48 lei/euro

Autor: Ciprian Botea

14.12.2012, 00:06 1838

Leul s-a apreciat cu un procent faţă de moneda europenă în şedinţa interbancară de ieri datorită ordinelor de vânzare de valută plasate de jucătorii străini, euro cotat la finalul sesiunii de joi sub 4,48 lei. Euro deschisese ziua peste nivelul de 4,52 lei/euro.

"Leul a câştigat teren faţă de moneda unică susţinut de ordinele de vânzare de euro ale jucătorilor străini. Se pare că sentimentul pozitiv al investitorilor străini a fost alimentat de rezultatul alegerilor şi de faptul că noua majoritate parlamentară a primit mesaje de sprijin din partea liderilor europeni", a comentat Florentina Cozmâncă, senior analist în cadrul RBS România.

Este pentru prima dată în ultimele trei luni când euro coboară sub pragul de 4,5 lei/euro. Leul a mai forţat şi la finalul lunii trecute intrarea sub acest prag, dar ulterior presiunea pe moneda naţională a revenit şi cursul ajunsese chiar la 4,55 lei/euro în urmă cu două zile.

Aprecierea bruscă de ieri a leului este surprinzătoare în contextul în care unele valute din regiune s-au depreciat. De exemplu, forintul maghiar a pierdut joi o jumătate de procent în faţa euro. Dealerii explică însă interesul pentru lei al străinilor inclusiv prin prisma randamentelor oferite de investiţiile în lei având în vedere că în ţările din regiune sunt aşteptate tăieri de dobândă.

BNR a publicat ieri un curs oficial de 4,5075 lei/euro, adică cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni. Scă­derea faţă de ziua precedentă este de aproa­pe două puncte şi jumătate.

Cursul BNR a fost publicat la ora prânzului, iar aprecierea leului pe piaţa interbancară a fost mai vizibilă în a doua parte a zilei.

Moneda naţională a câştigat aproape 2,7 bani şi în faţa dolarului, cursul stabilit de banca centrală ajungând la 3,4522 lei/dolar. Pentru francul elveţian, rata oficială a scăzut la 3,7269 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO