Bănci și Asigurări

Leul pierde din nou teren in fata euro

06.02.2008, 19:25 9

Leul a pierdut din nou teren ieri dupa-amiaza in fata euro, cotatiile urcand pe piata de la Bucuresti, pe fondul unei miscari la nivel regional a investitorilor straini. Astfel, euro a urcat la inchiderea pietei pana la un maxim de aproape 3,66 lei, dupa ce in cursul zilei atinsese un minim de 3,6180 lei.
In sedinta de tranzactionare de luni cotatiile coborasera spre pragul de 3,6 lei/euro, pe o miscare speculativa, in conditiile in care jucatorii erau optimisti privind o majorare de dobanda. Desi banca centrala a operat o majorare de un punct procentual, chiar peste asteptarile pietei, leul nu a reusit sa-si conserve aprecierea in fata euro. Volumele tranzactionate ieri au fost consistente.
BNR a calculat un curs de 3,6249 lei pentru un euro, cu 1,54 bani peste cel din ziua precedenta. Dolarul a castigat in schimb 3,23 bani, urcand la 2,4687 lei. Dealerii spun ca ieri nu au mai fost vazute vanzari agresive de valuta din partea bancii locale, care a fost suspectata ca a intermediat operatiuni pentru BNR in ultimele saptamani, cand cursul a coborat rapid de la varful de 3,78 lei inregistrat in ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO