Bănci și Asigurări

Mircea Busuioceanu şi Bogdan Popa au fost promovaţi în boardul Raiffeisen

Mircea Busuioceanu şi Bogdan Popa au fost promovaţi în boardul Raiffeisen

Autor: Ciprian Botea

19.12.2012, 00:01 1404

Mircea Busuioceanu (stânga), chief risk officer, şi Bogdan Popa, chief financial officer în cadrul Raiffeisen Bank, au fost promovaţi în directoratul băncii, care a ajuns astfel la şapte membri. Cei doi bancheri lucrează în cadrul Raiffeisen din anul 2002.

"Cei doi sunt colegii noştri de mai bine de zece ani, timp în care şi-au demonstrat valoarea şi profesionalismul", a declarat Steven van Groningen, presedinte şi CEO al Raiffeisen Bank.

Busuioceanu şi Popa îşi vor prelua efectiv atribuţiile după obţinerea autorizaţiei din partea BNR.

Directoratul Raiffeisen este compus în prezent din Steven van Groningen, presedinte şi CEO, James Stewart, vicepreşedintele diviziei trezorerie şi pieţe de capital, Cristian Sporiş, vicepresedintele diviziei corporate, Vladimir Kalinov, vicepresedintele diviziei retail şi Carl Rossey, vicepreşedinte operatiuni şi IT. Raiffeisen este unul dintre primii cinci jucători din sistemul bancar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO