Bănci și Asigurări

Nou presedinte la BCR pana la sfarsitul lunii

11.10.2004, 00:00 15



Noul presedinte al Consiliului de Supreveghere al Bancii Comerciale Romane (BCR) va fi ales la Adunarea Generala a Actionarilor din data de 29 octombrie, acesta urmand sa il inlocuiasca pe Florin Georgescu, numit prim-viceguvernator al BNR, au declarat pentru Mediafax surse bancare.



Cel mai probabil, noul presedinte va fi desemnat deputatul PSD Horia Neamtu, membru al Comisiei de Buget - Finante, au adaugat sursele bancare.



Potrivit unor surse din comisia de privatizare a BCR, contractul de vanzare a 25% din actiunile bancii incheiat cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si International Financial Corporation (IFC) permite statului sa propuna noul presedinte al Consiliului de Supraveghere.



Florin Georgescu a preluat conducerea Consiliului de Supraveghere al BCR in luna aprilie, cand au fost separate functiile administrative de cele executive.



BCR este condusa de un Consiliul de Supraveghere, format din reprezentanti ai actionarilor, structura care a preluat o parte din atributiile consiliului de administratie, si comitetul executiv, care asigura manageriatul bancii. Comitetul executiv este compus din presedintele executiv Nicolae Danila si cinci vicepresedinti. Separarea conducerii executive de cea administrativa a fost una dintre solicitarile formulate de noii actionari, BERD si IFC.FC si BERD sunt reprezentanti in Consiliul de Supraveghere de Thomas Krayenbuehl, fost consultant independent in cadrul institutiei internationale



si, respectiv, Oliver Greene, fost director al departamentului pentru restucturarea si recuperarea creditelor din cadrul institutiei europene.



Pana la numirea unui alt presedinte in locul lui Florin Georgescu, atributiile vor fi preluate de Krayenbuehl.



BERD si IFC au platit, la inceputul lunii iunie, 222 milioane dolari pentru participatia la BCR.



Dupa ce a vandut salariatilor un pachet de 8% din BCR, statul detine numai 36,88% din capitalul bancii, dar ramane cel mai mare actionar. Restul titlurilor sunt impartite de SIF Oltenia (6,11%) si celelalte patru SIF-uri, cu cate 6% din capitalul social. BERD si-a dat acordul asupra intentiei guvernului roman de a vinde din actiunile pe care le mai detine la BCR un al doilea pachet de 25%, unui investitor strategic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO