Bănci și Asigurări

Provident a dat credite de 42 de milioane de euro în şase luni, în creştere cu 40%

22.07.2010, 23:01 24

Provident, companie care acordă împrumuturi de mică valoaredirect la domiciliul clientului, a dat în primul semestru creditede 42 de milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de aceeaşiperioadă din 2009. Compania a atras în ultimul an 67.000 declienţi, având 187.000 de clienţi la sfârşitul lunii iunie.Veniturile Provident s-au ridicat la 30 de milioane de euro înprimele şase luni, cu 71% peste nivelul din aceeaşi perioadă aanului trecut. "Abordarea noastră responsabilă în ceea ce priveştepoliticile de creditare a asigurat calitatea portofoliului declienţi, iar un management mai strict al costurilor ne-a ajutat săreducem cheltuielile. Ne menţinem estimarea iniţială că afacerea vafi pe profit la sfârşitul acestui an", a spus Russell Johnsen,directorul general al Provident Financial. Compania a investit 14milioane de euro în dezvoltarea teritorială şi trainingulangajaţilor în primele şase luni din acest an. Provident este partea grupului britanic International Personal Finance. Compania acordăîmprumuturi mici cu dobânzi ridicate, care depăşesc chiar şi300%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO