Bănci și Asigurări

RBS a raportat o pierdere de peste un miliard de lire

RBS a raportat o pierdere de peste un miliard de lire
08.08.2016, 00:03 75

RBS, cea mai mare bancă britanică de stat, a avut pe trimestrul doi o pierdere mai mare decât era anticipat, în condiţiile în care a trebuit să pună deoparte bani pentru a acoperi cheltuielile pentru un proces din 2008, scrie Bloomberg.

Pierderea netă de 1,08 miliarde de lire vine după ce anul trecut banca a avut un profit de 280 de milioane de lire. Pierderea este mult mai mare decât ce estimaseră analiştii, o sumă de 247 de milioane de lire. Mark McEwan, CEO al băncii, este la jumătatea unui plan de cinci ani menit să reducă operaţiunile fostului titan bancar de la un gigant global la un creditor domestic.

Acţiunile băncii au scăzut cu 5,1% în Londra după anunţ. RBS  a ieşit anul trecut de pe piaţa românească după ce a vândut portofoliile de retail şi corporate către UniCredit Bank România.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO