Bănci și Asigurări

Reforma pensiilor: sa incepem cu ce avem deja

23.03.2005, 00:00 15


In Romania, reforma sistemului de pensii exclude, in forma ei actuala de aplicare, ceea ce exista deja pe piata, este de parere Tudor Moldovan, presedintele Asociatiei Pensiilor Administrate Privat din Romania.


Societatile de asigurare care ofera produse de asigurare mixta de viata, ce se pot transforma la scadenta in rente viagere, prin plata unor anuitati, nu sunt incluse, conform legislatiei actuale, in nici unul dintre pilonii care vor forma in viitor sistemul pensiilor private din Romania.


"La noi nu exista pensii ocupationale, iar pilonul trei nu tine cont de ceea ce exista deja pe piata", a declarat Moldovan, la un seminar pe tema pensiilor private, organizat de Frontal Media. Potrivit lui, al treilea pilon ar trebui sa fie reprezentat de pensiile formate prin contributii voluntare, fara conotatia sindicala si fara a exclude categorii atat de largi (liber-profesionisti, angajati ai societatilor fara datorii la bugetul de stat etc.). Nu ar trebui ignorate, deci, asigurarile de viata cu componenta de economisire.


Mai ales ca, arata Moldovan, asigurarile de viata reprezinta in jur de 20% din valoarea totala a pietei. "La prime brute subscrise de aproximativ 800 mil. euro, 20% inseamna 160 milioane asigurari de viata, din care 100 de milioane ar putea fi cu componenta de economisire", a explicat presedintele APAPR. "Legiuitorii trebuie sa se hotarasca cu ce pilon vor incepe, pentru ca piata sa se pregateasca in consecinta", a mai spus Moldovan. "Daca legile vor fi business-friendly, si interesul din partea pietei va fi mare."


In contextul legislativ actual, chiar daca legea pensiilor administrate privat si legea pensiilor ocupationale vor intra in vigoare, membrii APAPR (mari companii de asigurari si nu numai) nu vor intra in sistem, a declarat presedintele organizatiei, datorita pietei potentiale  foarte limitate si a costurilor mari implicate de capital si garantii. O alta problema semnalata de Moldovan este deductibilitatea prevazuta in lege strict pentru pensiile ocupationale, care este deci in prezent total inaplicabila.


Pilonul doi nu este un caz mai fericit, pentru ca, sustine Tudor Moldovan, el trebuie gandit impreuna cu pilonul intai, al pensiilor publice, pe care ar trebui sa-l completeze.


"Pilonul doi, fara un pilon intai sanatos, nu rezolva problema", a declarat si Bogdan Baltazar, senior partner si presedinte al Baltazar, Bloom & Parvulescu, fost presedinte al BRD. Potrivit lui, ar fi cel mai simplu sa se porneasca de la pilonul trei, pentru ca ar insemna o reglementare a ceea ce exista deja pe piata. In acest caz insa, a mai aratat Bogdan Baltazar, ar fi necesara si o lege a anuitatilor.


Si Mirela Dimofte, director de dezvoltare la Allianz-Tiriac, crede ca trebuie inceput cu ofertele deja existente. "Asiguratorii au deja polite care pot fi asimilate pilonilor II si III si, cu mici modificari, putem iesi cu ele pe piata", a spus Dimofte.


"Romania este ultima tara din Europa Centrala si de Est in care se va efectua reforma sistemului de pensii", a precizat Tudor Moldovan. "Gandim foarte tarziu si aplicam foarte tarziu. Polonia, Ungaria si alte tari au gasit alternativa la sistemul public inainte de aderare", a mai spus presedintele APAPR. Potrivit lui, in Romania va mai dura cel putin 5 ani inainte ca sistemul pensiilor private sa functioneze din plin, in primul rand din cauza unei birocratii excesive.


Dupa aderare, fondurile de pensii din spatiul comunitar vor putea patrunde si in Romania, trebuind sa se supuna insa legilor autohtone.  Baltazar sustine ca haosul din legislatia romaneasca ar fi cea mai buna aparare impotriva concurentei europene.
ioana.leaua@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO