Bănci și Asigurări

Tilturile de stat: sa cumparam acum ca nu se stie

30.10.2002, 00:00 31

Dobanzile la titlurile de stat, si dupa ele toate celelalte dobanzi de pe piata monetara, vor continua sa scada in ultima parte a anului, sunt de acord analistii.
"Ca trend pe termen scurt este clar ca dobanzile vor scadea. Nu ar trebui sa ne mire daca la licitatia viitoare obligatiunile cu scadenta peste 2 ani ar avea dobanzi aproape de 20%", spune Cristian Sporis, senior dealer la Raiffeisen Bank.
La licitatia organizata ieri la sediul BNR, dobanda medie la titlurile de stat cu maturitatea de un an a scazut la 20,19% fata de 21,34% in urma cu doua saptamani. In acelasi timp, nevoia de bani pe termeni scurt a facut Finantele sa accepte o dobanda maxima de 21,5% la titlurile de stat pe trei luni, in crestere fata de acum doua saptamani.
Chiar daca dobanzile sunt in scadere titlurile de stat se vand foarte bine - fie ca sunt certificate de trezorerie sau obligatiuni.  
"Este un optimism extraordinar privind evolutiile indicatorilor macroeconomici, si implicit a dobanzilor, in urmatorii ani si de aici cererea mare pentru titluri de stat. Fara discutie catalizatorul acestor scaderi puternice au fost scadentele luni - pana la 2 ani  - pentru ca se merge pe asteptari si previziuni si mai putin pe ceea ce se intampla acum", explica Sporis.
El crede insa ca nu ar trebui pierduta din vedere posibilitatea ca lucrurile sa mearga altfel decat arata arata previziunile.
"Daca ar fi sa fim pesimisti hai sa ne aducem aminte cum s-a intamplat in 1999 cand la inceputul anului titlurile de stat aveau dobanzi de 60-65%, iar dupa criza valutara s-a ajuns la dobanzi de 150-160%. S-au pierdut bani nu gluma", spune Cristian Sporis.
Seful Trezoreriei statului Enache Jiru crede ca trebuie remarcat faptul ca fluctuatia sezoniera a ratelor de dobanda manifestata pregnant in ultimii ani, concretizata in cresteri ale ratelor in perioada de toamna/iarna - cand se asteptau explozii ale ratelor de inflatie - dupa scaderi din perioada in perioada de vara, pare sa fie estompata in acest an.
In opinia sa acest trend este conturat,  pe de o parte, de expectatiile optimiste pentru indicatorii macroeconomici, dar si de reactia investitorilor de portofoliu pentru care scadentele mai lungi compenseaza posibilele fluctuatii sezoniere ale inflatiei.
"Trendul dupa care vor merge dobanzile la titlurile de stat, si dupa ele toate celelalte dobanzi de pe piata monetara, este clar: vor scadea. Probabil ca la sfarsitul anului la titlurile care au scadenta un an Finantele vor ajunge sa plateasca dobanzi de 20%, poate 21%", afirma Ciprian Amafteesei, trezorier la West Bank.
El spune ca plasamentele mari pe care le fac bancile in astfel de instrumente au la baza ideea ca daca tot scad dobanzile de ce sa nu-ti faci portofoliu acum. "Peste 5-6 luni ar putea sa nu mai fie piata si nici aceste randamente si atunci ramai cu ce ai luat acum. Daca ne gandim cum a fost la inceputul anului, cand dobanzile la titlurile de stat erau la 36%, si cum este acum, cand majoritatea bancilor dau credite in lei la dobanzi sub 30% este clar in ce directie mergem", crede trezorierul West Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO