Bănci și Asigurări

UniCredit Leasing: Ne asteptam la zero crestere in 2009

13.01.2009, 18:34 23

Piata de leasing, unul dintre segmentele pietei financiare care au avut cea mai rapida crestere, va ramane anul acesta la nivelul din 2008, afirma Andreas Obrist, noul director general al UniCredit Leasing Corporation, cea mai mare companie de profil.

"Acum asteptam sa ne fie aprobat bugetul pe 2009 de catre grup si estimam ca afacerile noastre vor ramane la nivelul de anul trecut, la fel ca intreaga piata", spune Obrist, 39 de ani. El a fost numit recent la conducerea companiei, inlocuindu-l pe Septimiu Postelnicu, dupa ce acesta a fost promovat in cadrul grupului italian. Obrist este austriac, dar locuieste in Romania de peste zece ani. Inainte de a fi numit director general, a ocupat pozitia de director de risc in cadrul companiei si a condus HVB Leasing, companie care a fuzionat in 2006 cu UniCredit Leasing, formand astfel UniCredit Leasing Corporation.
UniCredit Leasing nu a publicat inca valoarea finantarilor acordate anul trecut. In 2007 acestea au fost de 500 mil. euro.
"Cel mai bine se va dezvolta in 2009 leasingul de echipamente, in special pentru proiectele de infrastructura. Chiar daca este criza, avem nevoie in continuare de poduri, autostrazi, gari si aeroporturi. Cred ca se vor mai face investitii semnificative in infrastructura", explica Obrist.
El estimeaza ca ponderea finantarilor pentru echipamente in portofoliul companiei va creste, urmand sa se reduca ponderea finantarilor pentru autovehicule. Piata imobiliara, un alt segment de business important pentru firmele de leasing, isi va reveni, spune Obrist, iar corectia prin care trece acum era necesara pentru a reveni la realitate. "Au trecut vremurile cand tot ce atingeai in Romania se transforma in aur. Multe companii au avut succes rapid, dar acum a venit momentul sa intelegem ca este nevoie de o planificare corecta si realista si de un control mult mai bun al costurilor".
Seful UniCredit Leasing afirma ca deprecierea leului din ultima perioada va creste usor intarzierile la plata ratelor. "Acum cativa ani am trait un curs al euro peste 4 lei si am functionat. Este un soc pentru toata lumea, dar important este sa ne adaptam. Cei cu bugete foarte stranse si la limita vor fi greu incercati."
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO