Bănci și Asigurări

Veniturile brokerilor de asigurări continuă creşterea: plus 12% în nouă luni

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Autor: Anelis Baciu

24.11.2013, 19:48 156

Companiile de brokeraj în asigurări au obţinut venituri totale în valoare de 591 milioane de lei (134 mil. euro) în primele nouă luni din acest an, ceea ce înseamnă o creştere de 12% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).  Cea mai mare parte a veniturilor societăţilor de brokeraj sunt realizate din comisioanele pe care asigurătorii le plătesc pentru vânzarea poliţelor, însă o pondere din ce în ce mai mare tinde să o înregistreze şi veniturile din alte surse, precum regularizări de daună sau inspecţii de risc.

Brokerii au intermediat prime în valoare de 3,2 miliarde de lei (727 mil. euro) în primele nouă luni ale anului, adică mai mult de jumătate din subscrierile înregistrate de asigurători. Faţă de intervalul ianuarie-septembrie a anului trecut avansul intermedierilor este de 22%. În ultima perioadă încasările brokerilor au accelerat mai repede decât primele intermediate, însă după primele nouă luni ale anului situaţia s-a inversat. Pe piaţa de brokeraj în asigurări activează circa 600 de companii.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.11.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO