Bănci și Asigurări

Veşti optimiste pentru români: Principalii indici ROBOR revin pe scădere şi stagnare

Veşti optimiste pentru români: Principalii indici ROBOR...

Autor: Alina Botezatu, Mediafax

24.08.2018, 11:11 1297

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri, ajungând la nivelul de 3,30%, faţă de 3,31% cât a fost joi, informează Banca Naţională a României (BNR).

În schimb, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare lei cu dobândă variabilă, a înregistrat, joi, o stagnare, la nivelul de 3,44%, cât a fost joi, după ce miercuri şi-a reluat evoluţia ascendentă după patru zile de scădere şi de stagnare.

În plus, indicele ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de nouă luni, a rămas, vineri, la nivelul de 3,50%, stabilit joi, în scădere, comparativ cu 3,51% cât a fost stabilit miercuri.

De asemenea, indicele ROBOR la 12 luni a scăzut, vineri, la 3,55%, pentru a doua zi consecutiv, faţă de nivelul de 3,56% de joi.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de 10 bănci selectate de Banca Naţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO