Buget 2012

Senatul cere Guvernului "urgent" bugetul pe 2012. PDL-ul promite: "Într-o săptămână va fi gata"

Senatul cere Guvernului "urgent" bugetul pe 2012. PDL-ul promite: "Într-o săptămână va fi gata"

Conducerea Senatului solicită Guvernului să găsească "urgent" o soluţie pentru a prezenta Parlamentului proiectul de buget pentru 2012, în contextul în care premierul l-a informat pe preşedintele Senatului că depăşirea termenului de 15 octombrie este cauzată de discuţiile cu CE şi FMI.

Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru (PSD) a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului, că premierul Emil Boc a transmis preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, pe 14 octombrie, o scrisoare prin care precizează că depăşirea termenului de transmitere la Parlament a proiectelor bugetului de stat pentru anul 2012 şi a bugetului asigurărilor sociale pe 2012 a fost cauzată de faptul că discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) privind indicatorii macroeconomici nu au fost finalizate până la 15 octombrie.

Boc a amintit că abia în 20 octombrie a avut loc, la Bruxelles, reuniunea Comisiei Europene cu reprezentanţii statelor membre ale UE "în vederea discutării prognozei de toamnă a indicatorilor macroeconomici", prognoza amintită urmând a fi publicată pe site-ul Uniunii Europene sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie.

"Prin acordurile semnate de către România cu CE şi cu FMI s-a convenit că toţi indicatorii macroeconomici vor fi discutaţi şi conveniţi cu reprezentanţii acestor organisme. Astfel, cele două proiecte vor fi transmise Parlamentului după definitivarea indicatorilor macroeconomici pentru perioada 2012-2015, cât şi după discutarea atât a indicatorilor macroeconomici, cât şi a proiectelor de buget cu experţii FMI şi CE care vor începe la 25 octombrie a treia misiune de evaluare a Aranjamentului Stand-by de tip preventiv dintre România şi FMI", se arată documentul citat.

În replică, Biroul Permanent al Senatului a solicitat Guvernului să găsească "urgent" posibilitatea să prezinte Parlamentului proiectul de buget pentru anul 2012, potrivit declaraţiei făcute, luni, după şedinţa Biroului Permanent, de Chelaru.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, că într-o săptămână vor fi definitivate cifrele bugetului pe anul viitor, arătând că proiectul va reflecta o atitudine de prudenţă, de reducere a cheltuielilor şi spirit de austeritate.

Voinescu a spus că la şedinţa BPN a discutat despre situaţia economică în context european, precizându-se că România rămâne pentru acest an în graficul de creştere economică de 1,5% şi deficitul de 4,4%, ceea ce dovedeşte că Guvernul Emil Boc, sprijinit de PDL, "a făcut exact ceea ce trebuia să facă".

"Deşi situaţia economică internaţională s-a înrăutăţit, rămânem în obiectivele stabilite iniţial, credem că asta este cea mai bună dovadă că Guvernul sprijinit de PDL a făcut ceea ce trebuia să facă", a spus Voinescu.

El a spus că pentru bugetul de anul viitor prioritatea este păstrarea tendinţei de creştere economică în condiţiile unui deficit finanţabil.

Voinescu a arătat că există două căi principale pentru realizarea acestui obiectiv: insistenţa pe investiţii şi fondurile europene. "Pentru perioada următoare trebuie o atitudine de prudenţă în declaraţii, în atitudinile politice. Este calea câştigătoare. Nu credem că alegerile vor fi câştigate prin deliruri populiste, cum îşi propun socialiştii", a afirmat Sever Voinescu.

El a spus că în prezent există discuţii pe prognoza pe anul 2012, fiind abordate mai multe scenarii, cel mai bun fiind că situaţia nu se va înrăutăţi, iar cel mai rău - că atmosfera de încredere în interiorul pieţelor se va deteriora.

"Mâine (marţi, n.r.) încep discuţiile pe cifre la buget, de principiu bugetul va reflecta o atitudine de prudenţă, de reducere a cheltuielilor şi spirit de austeritate. Nu anunţăm noi măsuri de austeritate şi că este vorba de menţinerea unui spirit de auster", a mai spus liderul PDL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO