Burse - Fonduri mutuale

74.430 de investitori la bursa de la Bucureşti, maximul din primăvara anului 2015 încoace. Circa 4.000 de români au început tranzacţionarea în T3/2021, adică iulie, august şi septembrie

74.430 de investitori la bursa de la Bucureşti, maximul...

Autor: Liviu Popescu

20.11.2021, 21:01 1035

74.430 de investitori tranzacţionează la bursa de la Bucureşti la septembrie 2021, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi lună din 2020, respectiv 13.000 de investitori, evoluţia fiind susţinută pe de-o parte de noile companii intrate la tranzacţionare iar de pe altă parte de randamentele substanţiale în contextul revenirii burselor şi într-un climat cu scumpiri accelerate.

Astfel, potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Compensare a Investitorilor, cele de la septembrie 2021, circa 4.000 de investitori au început tranzacţionarea la bursa de la Bucureşti în T3/2021, adică lunile iulie, august şi septembrie. De la începutul anului 2021 încoace numărul investitorilor a urcat de la 65.640 la 74.430.

“Tendinţa de creştere a numărului de investitori a început pe fondul scăderilor generate anul trecut de pandemie, când lumea a consumat mai puţin şi a avut la dispoziţie lichidităţi pentru a le plasa la preţuri reduse pe bursă şi a continuat anul acesta în contextul evoluţiei foarte bune a pieţei”, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management. 

Este o creştere bună a numărului de investitori dar încă există mult spaţiu având în vedere procentul încă foarte scăzut din populaţia României care investeşte. “În continuare mă aştept ca în contextul inflaţiei ridicate şi dobânzilor scăzute bursa să fie în continuare în centrul atenţiei şi numărul de investitori să crească”, adaugă el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO