Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile europene cresc după o săptămână de declin. Bursa de la Bucureşti, în scădere

Acţiunile europene cresc după o săptămână de...

Autor: Ştefan Stan

18.10.2016, 12:37 188

Remy Cointreau a crescut cu 4,2% pe bursă după ce vânzările au depăşit estimările, în timp ce Bellway a urcat cu 3% după ce a raportat un profit care a depăşit proiecţiile şi a crescut dividendele. Acţiunile Ryanair au crescut cu 1,5% după ce compania a pierdut până la 3,2% la începutul şedinţei de tranzacţionare din cauza revizuirii în scădere a ţintelor de venituri.

Îngrijorările legate de implementarea unor politici monetare mai dure de către FED şi BCE au tras în jos acţiunile europene în ultima perioadă. Indicele Stoxx 600 a pierdut din avânt după ce a ajuns la maximul ultimelor patru luni în septembrie.

În octombrie, indicele de referinţă european a scăzut cu 0,6%, o lună în care indicele, istoric vorbind, a înregistrat o creştere de 3,7%.

Indicele FTSE 100 al bursei din Londra a urcat cu 1,14%, în timp ce la Frankfurt, indicele DAX a urcat cu 1,04%. Bursa din Paris a înregistrat un avânt de 1,21%, în timp ce în Spania creşterea a fost de 1,18%.

Indicele BET al Bursei de la Bucureşti a scăzut cu 0,37%. Cele mai mari scăderi au fost înregistrate de Banca Transilvania, de 1,23%, şi de Transgaz, de 0,98%.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO