Burse - Fonduri mutuale

Acţiunile MedLife au avut printre cele mai bune reacţii la rezultatele trimestriale şi au crescut cu 7% în doar o săptămână

Acţiunile MedLife au avut printre cele mai bune reacţii...

Autor: Liviu Popescu

22.05.2017, 00:00 552

Acţiunile celui mai mare furnizor de servicii medicale private, MedLife, au închis vineri la 36 de lei, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi şedinţă de săptămână precedentă, în condiţiile în care compania listată în decembrie a anunţat luni, 15 mai, un profit net mai mare cu 16%.

Astfel, acţiunile MedLife s-au poziţionat pe locul trei în topul celor mai mari creşteri de săptămâna trecut, după Electroputere (9,7%) şi Alro Slatina (8,3%). La polul opus, cea mai abruptă scădere s-a înregistrat pe acţiunile Retrasib, de 36%, acesta fiind urmate de Uztel,14% şi Alumil, 13,7%.

Acţiunile MedLife au de la începutul anului o creştere de 37%. Pe parcursul săptămânii trecute valoarea tranzacţionată totală a fost de 517 mil. lei, din care valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a cumulat 508 mil. lei, minus 54% faţă de săptămână precedentă, când a fost înregistrată tranzacţia din cadrul ofertei Digi, se arată în raportul Puls Capital al celor de la Intercapital.

De la începutul acestui an, indicele de referinţă  BET a urcat cu aproape 20% la circa 8.490 de puncte.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO