Burse - Fonduri mutuale

Al doilea val al crizei a evaporat de pe Bursă 2,5 miliarde de euro

Al doilea val al crizei a evaporat de pe Bursă 2,5 miliarde de euro

Al doilea val al crizei a evaporat de pe Bursă 2,5 miliarde de euro

Autor: Andrei Chirileasa, Adrian Cojocar

22.08.2011, 00:07 762

Scăderile puternice din a doua parte a săptămânii trecute au dus bursele internaţionale aproape de noi minime, anulând revenirea înregis­tra­tă în zilele precedente, iar în­grijorarea investitorilor s-a tran­sformat în teamă şi chiar în panică, având în vedere scăderile dramatice înregistrate de principalii indici internaţionali.

Indicii americani au închis vineri cu scăderi de 1,6-1,7%, iar de la începutul lunii au pierdut peste 10%, iar în Europa indicele german DAX a închis cu o scădere de 2,2%, după ce scădea pe parcursul şedinţei şi cu 4%, atingând un nou minim al ultimului an. La Bucureşti indicele BET a mai scăzut cu 2,3%, după ce pe parcursul şedinţei scăderile s-au ridicat şi la 4%. De la începutul lunii BET-ul a pierdut circa 17%.

Pieţele nu s-au mai confruntat cu o astfel de situaţie din perioada sep­tembrie-octombrie 2008, după pră­buşirea băncii americane Lehman Brothers, când panica şi volatilitatea erau cuvinte de ordine. Când indicele bursier al celei mai puternice economii europene, Germania, scade cu 25% în trei săptămâni, când acţiunile băncilor sunt bombardate din toate părţile de vânzători şi scad cu 15-20% în câteva zile, nu se poate vorbi decât despre frică şi panică.

Spre deosebire de 2008, când scă­derile au luat amploare abia după pră­buşirea uneia dintre cele mai cunoscute bănci de pe Wall Street, acum cauzele sunt mult mai difuze şi mai complexe, consideră cei implicaţi în piaţă.

"Este greu să stabilim un singur vinovat al crizei actuale. Situaţiile s-au complicat. Dacă pentru vechea criză de vină erau SUA, respectiv creditele subprime şi expunerile băncilor, acum cauzele sunt mai multe, iar această situaţie face ca prudenţa să domine, să dispară entuziasmul şi să apară retragerea în active mai sigure", crede Dumitru Tudor, unul dintre cei mai mari in­vestitori locali de pe Bursă.

Băncile conduc plutonul pierderilor

Pe pieţele externe, cele mai mari scăderi le-au suferit acţiunile bancare, investitorii temându-se că băncile se vor confrunta cu noi probleme, de data aceasta din cauza expunerilor pe care le au pe obligaţiunile statelor europene.

La Paris acţiunile Societe Generale au scăzut cu 17% în trei zile, la Milano Unicredit a pierdut 15%, la Amsterdam ING a scăzut cu 12%, iar la Viena Raiffeisen şi Erste au scăzut cu câte 13% în trei zile.

Scăderile băncilor faţă de începutul lunii depăşesc însă 30%.

Lipsa unor soluţii concrete pentru criza datoriilor suverane pune în pericol creşterea economică, iar analiştii aver­tizează că statele nu au momentan instrumente la îndemână pentru a stimula economiile. Băncile sunt printre cele mai corelate cu evoluţia eco­nomiilor şi ar fi primele afectate de o nouă recesiune.

"Până nu avem o vizibilitate despre modul de rezolvare a crizei datoriilor suverane nervozitatea pe pieţe va continua. Dacă UE îşi propune să facă emisiuni de obligaţiuni ca să dea confortul investitorilor că sunt destui bani pentru sprijinirea Spaniei şi Italiei, atunci Germania şi Franţa vor fi nevoite să garanteze o mare parte din emisiune şi astfel riscă să le fie afectat propriul rating AAA. Practic se rezolvă o incertitudine, dar se naşte alta nouă. Aceasta este dilema actuală cu care se confruntă toţi decidenţii", explică Laurenţiu Ciocârlan, directorul departa­mentului de pieţe primare al firmei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment.

Scăderi puternice au înregistrat şi companiile din sectorul auto, aceasta fiind o explicaţie pentru căderea bursei germane, unde sunt listaţi trei dintre cei mai mari producători auto din lume. Acţiunile Daimler au scăzut cu peste 30% de la începutul lunii. Producătorii de automobile ar fi şi ei printre primii afectaţi de revenirea recesiunii, însă cel puţin deocamdată ei afişează rezultate în creştere şi perspective bune. Volkswagen a raportat pe luna iulie o creştere de 16,9% a vânzărilor, în volum, iar în primele şapte luni creşterea a fost de 14,4%. Cu toate astea, acţiunile companiei au scăzut cu 25% de la începutul lunii.

Acţiunile româneşti, lovite fără discriminare

În cazul acţiunilor româneşti nu se mai respectă principiile aplicate acţiunilor străine. Aici, atât băncile, cât şi companiile care sunt teoretic defensive au fost lovite deopotrivă.

De exemplu, acţiunile BRD au scăzut cu 18% de la începutul lunii august, iar vineri au închis pe plus, în timp ce acţiunile OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 21% de la începutul lunii, atingând noi minime. Asta deşi BRD a raportat profituri în scădere în primul semestru, în timp ce Petrom a continuat să crească, având profit şi vânzări record.

SIF-urile au fost şi ele lovite puternic din cauza expunerii ridicate pe sectorul bancar, SIF Oltenia (SIF5) pierzând în august 25% din valoare. Acţiunile transportatorului de gaze naturale Trasgaz (TGN), companie de utilităţi considerată plasament defensiv, au scăzut în aceeaşi perioadă cu 16%, deşi rezultatele s-au menţinut la nivelul de anul trecut.

"La BVB, deşi rezultatele semestriale au fost preponderent pozitive, 70% din companii înregistrând o creştere a profitului net în primul semestru şi aproximativ 70% dintre ele pot îndeplini ţintele privind veniturile şi cheltuielile din buget, bursa se corelează cu pieţele europene. Acest lucru este normal, ţinând cont de faptul că şi economia noastră este dependentă de cea a UE, 75% din exporturi fiind destinate ţărilor din UE", explică Dragoş Dărăbuţ, analist al firmei de brokeraj Tradeville.

Ofertele de acţiuni şi listările devin incerte

Scăderile de pe pieţe au pus capăt valului de oferte publice iniţiale (IPO) din prima parte a acestui an. Mai multe companii americane din sectorul IT şi-au amânat planurile de listare. În Polonia Guvernul ia în calcul amânarea ofertei de vânzare a acţiunilor PKO, cea mai mare bancă poloneză, după ce acţiunile au scăzut cu 24% faţă de maximele atinse în aprilie.

În acest context, ofertele de acţiuni pe care statul român le planificase pentru acest an la Transelectrica şi Transgaz sunt sub semnul întrebării. Guvernul are proaspăt în minte eşecul ofertei Petrom, când nu a putut vinde acţiunile la un preţ de 0,37 lei. Vineri titlurile Petrom au scăzut sub 0,3 lei.

Adrian Mănăilă - Nu avem cu ce să comparăm o criză de genul acesta

"Nu ne-am mai confruntat niciodată cu o criză de genul acesta, aşa că nu avem cu ce să comparăm şi problema este că suntem afectaţi de lucruri care nu se întâmplă la noi. O bună parte din corecţii sunt generate de percepţia investitorilor faţă de acest context de piaţă şi de faptul că este incertitudine. Sunt şi multe preţuri pe bursă dirijate de speculatori care profită de pe urma volatilităţii acţiunilor", consideră Adrian Mănăilă, proprietarul firmei de brokeraj Eldainvest din Galaţi.

El crede că preţurile au fost şi sunt în continuare foarte bune, din punctul de vedere fundamental, însă contextul pare nepotrivit pentru cumpărare mai ales dacă urmăreşti bursa zi de zi. "Pentru investitorii pe termen lung, care nu trebuie să iasă din piaţă, este o perioadă bună de achiziţionat. Aţi văzut că şi Buffett s-a apucat de cumpărături."

Pe de altă parte, el spune că deşi corecţiile din ultimele săptămâni nu sunt justificate, nu se justifică nici o revenire, deoarece nu există date clare care să indice o evoluţie pozitivă a economiilor şi persistă neîncrederea în guverne şi datele macro nu sunt convingătoare.

"Eu cred că piaţa o să stagneze o perioadă cam în jurul acestor niveluri, cu un plus de 2-3%. Dacă în Europa se iau decizii care să convingă investitorii sau datele macro se îmbunătăţesc, va creşte şi bursa, altfel se poate şi mai rău de atât."

"Crizele nu sunt un risc calculat şi mulţi investitori preferă să stea pe tuşă o perioadă pentru că nu vor să rişte. Atmosfera este şi de aşa natură că în ultima perioadă au apărut mai mult ştiri proaste decât bune. Petrolul urcase la 110 dolari/baril şi lumea era convinsă că economiile vor decola, iar acum se învârte în jurul a 80 de dolari/baril şi împreună cu DAX-ul arată că relansarea la care ne aşteptam nu prea are loc. Economiştii spun că cu cât se prelungeşte perioada aceasta în care datele macro nu arată semne de îmbunătăţire, cu atât creşte riscul ca economiile să reintre în recesiune. Bursa americană stă încă foarte bine faţă de minime, iar investitorii de acolo ies la preţuri bune, au ce salva", explică Mănăilă.

Claudiu Doroş - Teama investitorilor face ca pieţele să fie atât de volatile

"Din punctul meu de vedere lucrurile nu sunt atât de grave pe plan internaţional, dar este această teamă a investitorilor care are la bază diverse analize şi informaţii care fac ca pieţele să fie nervoase şi volatile. Sursa acestor temeri are un fundament real şi anume că economiile îşi încetinesc ritmul de creştere, dar sunt amplificate de scenarii care se fac şi care pot fi crezute de investitori şi masa populaţiei", spune Liviu Claudiu Doroş, vicepreşedintele SIF Moldova, unul dintre cei mai mari investitori insituţionali locali.

El crede că actualele corecţii de pe pieţe sunt motivate şi de faptul că indicii bursieri au crescut mult mai mult faţă de minimele atinse în timpul crizei, în raport cu revenirea economiilor. "Avem motive să credem că economiile nu vor merge grozav, dar acum toată lumea aruncă cu acţiuni. Cred că economiile îşi revin, dar foarte încet după criză." El mai spune că momentul actual nu este prielnic pentru valorificarea de participaţii, în special din sectorul bancar, însă susţine că SIF Moldova nu este presată să-şi vândă acţiunile din portofoliu. "Evident că atunci când vrei să vinzi nu este de preferat ca pieţele să fie tulburate cel puţin, dar există şi o parte bună, în sensul că începând cu 2011 băncile sunt obligate să raporteze rezultatele pe standarde internaţionale şi anul trecut şi anul acesta profitul BCR a fost de circa patru ori mai ridicat decât pe standardele româneşti, care sunt mai restrictive în special la capitolul provizioane. Suntem interesaţi de valorificarea participaţiei la BCR, dar nu ne grăbeşte nimeni. Valorificarea acţiunilor BCR se face în condiţiile în care este avantajoasă pentru SIF Moldova, adică un anumit profit calculat pe baza analizelor comparative cu alte bănci, în principal cu BRD, dar şi cu altele de aceeaşi talie. Avem un interval de preţ pe care-l aşteptăm, iar analizele noastre şi cele din piaţă pe care le face şi Erste indică pe standarde româneşti un indicator P/B (preţ raportat la valoare contabilă) de 2,5 - 3 şi pe IFRS în intervalul 1,3 - 1,8", explică Doroş.

Cu toate că opoziţia Erste privind listarea BCR este tot mai puternică, mai ales în contextul în care acţiunile bancare sunt din nou lovite din toate părţile pe pieţe, vicepreşedintele SIF Moldova susţine că austriecii trebuie să-şi respecte angajamentul asumat. "Erste are semnat un contract prin care se obligă să listeze banca. Că Treichl a ieşit şi a zis că va face tot posibilul să nu listeze BCR este problema dumnealui nu a noastră."

Dragoş Dărăbuţ - Orice zvon negativ este amplificat de speculatori

Acţiunile româneşti scad în corelaţie cu cele străine, deşi companiile locale au raportat rezultate mai bune în primul semestru, explică Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville.

"La BVB, deşi rezultatele semestriale au fost preponderent pozitive, 70% din companii înregistrând o creştere a profitului net în primul semestru şi aproximativ 70% dintre ele pot îndeplini ţintele privind veniturile şi cheltuielile din buget, bursa se corelează cu pieţele europene. Acest lucru este normal, ţinând cont de faptul că şi economia noastră este dependentă de cea a UE, 75% din exporturi fiind destinate ţărilor din UE."

Dărăbuţ crede că speculatorii de pe pieţele internaţionale amplifică orice zvon negativ şi pun presiune la vânzare. "Lipsa de încredere a investitorilor aduce panică în pieţe. Astfel, orice zvon negativ, mai mult sau mai puţin pertinent, este amplificat de speculatori, ceea ce conduce la o creştere a presiunii la vânzare şi a volatilităţii pe pieţe. Din păcate, cele mai recente date macroeconomice confirmă temperarea avansului economic din SUA."

Laurenţiu Ciocârlan - Statele ar trebui să finanţeze programe de expansiune, dar nu prea mai au cu ce

"Până nu avem o vizibilitate despre modul de rezolvare a crizei datoriilor suverane nervozitatea pe pieţe va continua. Este greu de spus cât timp.

Bursele nu fac decât să reflecte nivelul mare de incertitudine. Dacă UE îşi propune să facă emisiuni de obligaţiuni ca să dea confortul investitorilor că sunt destui bani pentru sprijinirea Spaniei şi Italiei, atunci Germania şi Franţa vor fi nevoite să garanteze o mare parte din emisiune şi astfel riscă să le fie afectat propriul rating AAA. Practic se rezolvă o incertitudine, dar se naşte alta nouă. Aceasta este dilema actuală cu care se confruntă toţi decidenţii", a explicat Laurenţiu Ciocârlan, directorul departamentului de pieţe primare al firmei de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment.

El crede că principala problemă este că statele nu mai au bani cu care să finanţeze programele de relansare economică. "Nu ştiu ce să spun despre fundamente. Problema este că statele sunt într-o situaţie dificilă pentru că ar trebui să finanţeze programe de expansiune, dar nu prea mai au cu ce. Gradul lor de îndatorare a crescut substanţial de la începutul crizei."

Dumitru Tudor - Pentru criza de acum sunt cauze mult mai multe decât pentru cea din 2008

Omul de afaceri Dumitru Tudor, unul dintre cei mai puternici investitori locali de pe Bursă, crede că situaţia actuală este mult mai complexă decât cea din 2008, când bursele s-au prăbuşit, iar economia mondială a intrat în recesiune.

"Cred că situaţia din prezent este destul de gravă. Depinde de ce soluţii vor adopta guvernele şi de rapiditatea aplicării lor. Ultima întâlnire dintre Sarkozy şi Merkel nu a adus soluţii aplicabile imediat şi cred că acesta a fost motivul care a condus la scăderile de pe burse de la sfârşitul săptămânii trecute. Rezultatele bune raportate de companii sunt partea pozitivă şi au făcut ca deteriorarea pieţelor să nu fie şi mai gravă, ceea ce arată că domeniul privat a luat măsuri de contracarare a crizei. Partea periculoasă sunt însă datoriile suverane care pot influenţa rezultatele companiilor", a spus Dumitru Tudor.

El deţine un portofoliu de acţiuni evaluat la peste 10 milioane de euro, care cuprinde pachete semnificative de acţiuni la SIF-uri şi la Electroargeş, precum şi un pachetul majoritar de acţiuni la firma imobiliară Vidraru Curtea de Argeş.

"Este greu să stabilim un singur vinovat al crizei actuale. Situaţiile s-au complicat. Dacă pentru vechea criză de vină erau SUA, respectiv creditele subprime şi expunerile băncilor, acum cauzele sunt mai multe, iar această situaţie face ca prudenţa să domine, să dispară entuziasmul şi să apară retragerea în active mai sigure", a explicat Tudor.

El nu a dorit să ofere compentarii pe marginea strategiei pe care a abordat-o în această perioadă pentru a-şi pune la adăpost portofoliul.

În următoarele săptămâni pieţele de acţiuni vor avea mişcări ample în sus sau în jos de la o zi la alta, în funcţie de cât de bună sau rea va fi ştirea zilei, pentru că investitorii sunt extrem de nervoşi, iar situaţia economiei globale este dificilă, susţine Florin Ilie, şeful departamentului pieţe de capital din cadrul ING.

"Cu siguranţă vom mai avea veşti negative în perioada următoare. Investitorii de pe pieţele de acţiuni aşteaptă o soluţie magică de la liderii politici care să rezolve rapid situaţia dificilă a economiei globale. Această soluţie magică nu există, iar până când investitorii nu se împacă cu această realitate, vom avea în continuare mişcări de amplitudini mari pe pieţele de acţiuni din lume."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO