Producătorul de aluminiu Alro Slatina a contractat un împrumut corporativ de 40 mil. dolari (aproape 170 mil. lei) de la Banca de Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) pentru programul de investiţii de capital.
Finanţarea pe şapte ani va fi utilizată în principal pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a companiei, precum şi a capacităţii de producţie cu valoare adăugată, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii BSTDB într-un comunicat. Aceştia nu menţionează dobânda împrumutului.