Burse - Fonduri mutuale

Alumil cere acordul acţionarilor pentru credite de 8 milioane de euro

Autor: Monica Juganaru

13.04.2012, 00:00 106

Producătorul de sisteme de aluminiu Alumil Rom Industry Bucureşti (ALU) îşi propune să împrumute cinci milioane de euro pentru investiţii şi trei milioane de euro pentru capital de lucru, potrivit unui anunţ transmis bursei. Acţionarii Alumil urmează să discute propunerile administratorilor într-o viitoare AGA, potrivit unui raport transmis joi Bursei.

De asemenea, compania a anunţat că a semnat un contract de execuţie de lucrări cu firma Egnatia Rom, având ca obiect realizarea unei hale industriale de producţie şi depozitare în cadrul proiectului de construcţie a unei fabrici de prelucrare a aluminiului, pentru suma totală de 10,7 mil. lei (2,4 mil. euro). Alumil şi-a majorat anul trecut afacerile cu 9%, la 74 mil. lei (17,4 mil. euro), iar profitul a urcat cu 71%, la 3,6 mil. lei (869.000 de euro).

Compania face parte din grupul Alumil din Grecia, care controlează 55,9% din acţiuni. Cel mai recent transfer cu acţiunile Alumil s-a realizat marţi la un preţ de 1,1 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de 34,37 mil. lei (7,8 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO