Burse - Fonduri mutuale

Analiştii cred că tendinţa corectivă a Bursei mai poate dura circa două luni

Analiştii cred că tendinţa corectivă a Bursei mai poate dura circa două luni

Autor: Stefan Musgociu

19.07.2011, 00:04 1034

Bursa de la Bucureşti a scăzut luni cu 1,47%, în linie cubursele vest-euro­pene, într-o piaţă în care ma­joritateainvesti­to­rilor au adoptat poziţii de aşteptare, iar acţiunile BRD(BRD) şi Fondul Pro­prie­tatea (FP) au asigurat 76% dinlichiditatea de 38,9 milioane lei. Majo­ri­tatea pieţelor de la BVBau deschis ziua la preţuri uşor sub ultimele cotaţii de vineri,puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare orientându-se dupălinia pieţelor externe, însă au introdus ordine pentru volumefoarte reduse.

Adrian Danciu, analist la SSIF Bro­ker (BRK), spune cămajoritatea in­ves­ti­torilor sunt pe poziţii de aşteptare,în­trucât estimările lor în ceea ce priveşte evo­luţia economiilorla nivel mondial nu con­verg. "Pe de-o parte sunt aşteptăriinflaţioniste, susţinute în special de tendinţa inflaţiei şi acreşterii consumului din zona Asiei, precum şi de ipotezelecontinuării unor programe de stimulare cantitativă din partea Fed,iar pe de altă parte problemele datoriilor suverane care atragmăsuri de austeritate cu influen­ţă directă asupra consumului şiim­plicit a potenţialului de creştere eco­no­mică pentru următoareaperioadă. În aceste condiţii aşteptarea este cea mai reco­mandatăopţiune", a declarat Danciu.

El consideră că un eventual succes al ofertei de vânzare a 9,84%din acţiunile OMV Petrom (SNP) ar putea dezmorţi piaţa de capitaldin România, însă arată că semnalele de reluare a tendinţeiascendente ar trebui să vină tot de pe bursele mature.

"Orientarea unor investitori străini către acţiunea Petrom arputea aduce BVB şi în alte cercuri investiţionale şi prin aceasta ocreştere a potenţialului de atractivitate", a afirmatanalistul.

La închiderea şedinţei, primele zece acţiuni în funcţie delichiditate, analizate de indicele BET, erau în scădere în medie cu1,75%. Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-urişi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu1,85%.

"Lipsa de transparenţă privind subscrierile derulate la ofertaPetrom probabil că îi determină pe cei mai mulţi investitori săaştepte ultimele zile pentru a realiza subscrieri. De asemenea credcă anunţarea preţului minim este un eveniment aşteptat de mulţiinvestitori, deoarece ar putea constitui un reper important îndecizia de a subscrie sau nu. În consecinţă, nu cred că Petrompoate fi un motiv pentru lichiditatea redusă de la BVB", a afirmatDanciu.

Chiar la închiderea şedinţei au fost realizate mai multetranzacţii cu un pachet de 0,16% din acţiunile BRD pentru 14,8milioane lei.

Operaţiunile au fost realizate la 14 lei, preţ similar celui dela închiderea de vineri. Operaţiunile cu acţiunile Fon­duluiProprietatea au cumulat 14,7 milioane lei, iar preţul a scăzut cu1,63%, la 0,5115 lei.

Analistul afirmă că pe termen de şase luni bursa se află pe omişcare corectivă.

"În condiţiile în care situaţia unor ţări precum Portugalia,Grecia şi Italia nu se va înrăutăţi, ne putem aştepta lafinalizarea mişcării corective în urmă­toarele două luni şi la oreluare a tendinţei ascendente până spre finele anului", a mai spusDanciu.

Pe piaţa RASDAQ au fost tran­sferate acţiuni de 18,9 milioanelei, sumă din care 80% au reprezentat operaţiuni cu peste 13% dintitlurile Argus Constanţa (UARG).

De urmărit astăzi

  • Titlurile producătorului de uleiuri Argus Constanţa (UARG) dupăce ieri s-au transferat în piaţă mai multe pachete din companiereprezentând peste 13% din capitalul societăţii. Acţiunile au fosttransferate la un preţ cu 25% peste cel din şedinţa precedentă.

  • Acţiunile Electromagnetica Bucureşti (ELMA), care au crescutieri cu 14,5% pe cel mai ridicat rulaj din acest an, de 2,26 mil.lei. În piaţă s-au transferat pachete care au cumulat 1% dincapitalul companiei.

  • Evoluţia burselor după ce piaţa americană a deschis ziua de iericu scăderi în medie de 0,8% pe principalii indici. Cele maiimportante burse europene consemnau la aceeaşi oră scăderi de peste1%. Indicele german DAX pierdea 1%, iar cel francez CAC40 secorecta cu 1,4%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO