Burse - Fonduri mutuale

Austriecii de la Cord Buzău nu-şi mai pot susţine investiţiile

Autor: Adrian Ionut Cojocar

07.10.2011, 00:02 1035

Producătorului de cord metalic, sârme şi cabluri Cord Buzău (CORZ), care şi-a majorat în anii de criză 2009 şi 2010 de cinci ori afacerile, a anunţat că Tribunalul Buzău a pronunţat deschiderea procedurii de insolvenţă a companiei la propria cerere.

Vehiculul de investiţii DO-FI South-East Holding GmbH, deţinut de fondul de investiţii austriac Donau Finanz, deţine 94,7% din acţiunile Cord Buzău, după ce a cumpărat pachetul de control de la Nordexo Manufacturing, controlată de Horia Pitulea, unul dintre principalii acţionari ai Cuprom Bucureşti.

În anii de maxim ai crizei financiare, 2009 şi 2010, Cord a reuşit să-şi crească afacerile de la 16,3 mil. lei la 86 mil. lei, respectiv un avans de cinci ori, şi a trecut pe profit după ce în 2008 raportase o pierdere record, de 10,7 mil. lei.

Totuşi, pe fondul declinului vânzărilor din primele şase luni, care s-au redus la jumătate, până la 18,2 mil. lei, compania a revenit din nou pe pierderi, care s-au cifrat la 4,4 mil. lei.

Avansul afacerilor din anii anteriori a venit după ce compania, care era specializată în producţia de cord metalic şi sârmă, s-a orientat către produsele din cupru, pentru care a găsit cerere pe piaţă, ajutată şi de contextul extern.

Astfel, la începutul anului 2009, atât cererea cât şi preţul la cupru au explodat, pe fondul cererii venite în special din China, în doi ani cotaţia urcând pe bursa din Londra de la 3.000 de dolari/tonă la 10.000 de dolari/tonă.

În acest an, pe fondul încetinirii economiilor, în special din Europa şi China, cererea pentru cupru s-a redus, fapt confirmat de evoluţia preţului metalului pe bursa din Londra, care a ajuns în prezent să se tranzacţioneze la un preţ de circa 6.800 de dolari, cu 30% mai puţin decât la începutul anului.

Compania a realizat investiţii semnificative în ultimii ani, care s-au ridicat în perioada 2009 - 2010 la 72,7 mil. lei (circa 18,1 mil. euro), dar care au fost realizate în principal pe credit. Anul trecut Cord Buzău şi-a majorat capitalul social cu circa 16,7 mil. lei pentru a investi într-o linie de producţie pentru sârmă din cupru.

Dacă la finele anului 2008 datoriile societăţii erau aproape nesemnificative, doi ani mai târziu acestea au ajuns la 83,4 mil. lei (aproape 20 mil. euro).

Anul trecut compania intenţiona să se orienteze şi spre producţia şi comercializarea electricităţii şi a gazelor.

Anul trecut Cord Buzău a devenit unul dintre principalii furnizori ai producătorului de cabluri Iproeb Bistriţa (IPRU), alţi clienţi importanţi ai companiei fiind RCB Electro Bistriţa, producătorul de articole din cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) şi Chiru Prod-Impex. Compania a livrat produse din cupru şi pentru Icme Ecab, cel mai mare producător autohton de cabluri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO