Burse - Fonduri mutuale

Brokerii de la Bursa: Incep sa intre bani in piata, dar sunt si marcari de profit

26.08.2009, 18:26 16

Bursa de Valori s-a mentinut pe „rosu" pe aproape tot parcursul sedintei de tranzactionare de ieri, principalii indici din piata revenind usor catre finalul zilei.

Indicele general al pietei, BET-C, a inchis sedinta de ieri in jurul nivelului de marti, in vreme ce indicele celor mai lichide zece companii din piata, BET, a crescut cu aproape 0,6%. Spre deosebire, cele cinci societati de investitii financiare au consemnat scaderi in sedinta trecuta, indicele de ansamblu al acestora, BET-FI, depreciindu-se cu aproape 1,2%.

Cea mai mare lichiditate din piata a fost inregistrata ieri de actiunile SIF Oltenia (SIF5), cu investitii totale in valoare de 6,1 mil. lei (1,4 mil. euro). Actiunile SIF5 au inchis sedinta trecuta in scadere cu 1,7% fata de nivelul de referinta, pana la un pret de 1,16 lei/actiune.

„Ieri am avut parte de o decorelare intre sectoarele de la Bursa, in special in sectorul financiar, intre SIF-uri si banci. Cred ca in ultimele saptamani pe banci au intrat investitori mari, daca este sa ne luam dupa evolutia actiunilor si lichiditatea acestora. Restul pietei este dominata in continuare de speculatori", spune Alin Brendea, directorul de operatiuni al Prime Transaction.

Grupul SIF-urilor a atras ieri circa 15,1 mil. lei (3,6 mil. euro), reprezentand 59% din lichiditatea totala inregistrata de Bursa de Valori, de 25,8 mil. lei (6,1 mil. euro). Printre cele mai cautate actiuni din piata s-au numarat ieri si titlurile BRD SocGen (BRD) si Banca Transilvania (TLV), cele doua institutii bancare consemnand ieri un rulaj total de 6,7 mil. lei (1,6 mil. euro).

De altfel, cele doua banci s-au numarat printre putinele actiuni din piata care au crescut, acestea apreciindu-se cu circa 3,2%.

La nivelul companiilor care activeaza in domeniul petrolier, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au inchis ieri la nivelul de marti, in vreme ce actiunile Petrom (SNP) au scazut cu 2,2%, pe o lichiditate de numai 0,5 mil. lei (0,1 mil. euro). Cea mai importanta scadere din piata a fost consemnata ieri de actiunile Transelectrica (TEL), acestea pierzand 4,3%, pe fondul unui rulaj de numai 43.000 lei.

„Avem incercari de corectii in piata pe fondul marcarilor de profit. Pe termen scurt profiturile sunt bune, investitorii care au profit gandindu-se bine inainte de a-l marca. Incep in acelasi timp sa apara si bani in piata si este posibil ca marcarile de profit sa nu duca la corectii importante", spune Brendea.

Acesta spune ca evolutia pietei din zilele urmatoare va fi in ton cu cea de ieri, nefiind conturata inca o tendinta clara de crestere sau de scadere.

Pe plan international, principalele piete financiare din Europa au inregistrat scaderi in sedinta de ieri. Astfel, inainte de inchiderea sedintei de tranzactionare, indicele austriac ATX se deprecia cu 1,5%, indicele francez CAC-40 scadea cu 0,3%, in vreme ce indicele german DAX se diminua cu 0,6%. In Marea Britanie, indicele FTSE 100 se diminua ieri cu circa 0,6%, in vreme ce sedinta de tranzactionare de marti din Statele Unite a adus pentru indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA) o apreciere de 0,3%.

„Aprecierile pietei din ultima perioada au fost oarecum paradoxale cu situatia din economia romaneasca, insa acest paradox l-am trait si anul trecut. Ar putea fi un semnal cu ceea ce se va intampla in economie peste 6 – 9 luni. In orice caz, Bursa incepe sa fie luata din nou in serios", spune Brendea.

 

De urmarit astazi:

  • Datele preliminare referitoare la evolutia trimestriala a PIB-ului Statelor Unite, care vor fi publicate in jurul orei 15:30, ora Romaniei
  • Evolutia actiunilor BRD si TLV, care ieri au crescut in ciuda evolutiei negative a pietei de la Bucuresti
  • Evolutia Alro Slatina, societatea urmand sa publice astazi rezultatele financiare semestriale consolidate pentru primele sase luni din 2009 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO