Burse - Fonduri mutuale

Brokerii vad cresteri in plina vara

18.07.2005, 19:25 13

Ultima sedinta de tranzactionare a saptamanii trecute a adus consolidari de pret pentru majoritatea actiunilor listate, confirmand trendul ascendent pe care a intrat piata in ultima perioada.

Indicele BET, care urmareste evolutia celor mai tranzactionati zece emitenti, a pierdut vineri 0,1%, insa indicele BET-C, care urmareste evolutia tuturor societatilor lista-te la Bursa de Valori, a castigat 0,1%.

Valoarea totala a tranzactiilor s-a mentinut la un nivel bun, de 14,8 milioane de lei (4,16 mil. euro).

Intrarea la tranzactionare a societatilor Vrancart Adjud si Flamingo, aprobarea prin ordonanta de urgenta a majorarii pragului de detinere la SIF-uri de la 0,1% la 1%, precum si rezultatele bune asteptate pentru companiile din sectorul petrolier constituie premise importante care sa sustina un trend ascendent al pietei. In ultimii ani, in perioada de vara, Bursa a inregistrat o activitate redusa marcata de stabilitatea preturilor sau chiar usoare scaderi. Evolutia Bursei poate lua insa si turnuri neasteptate in functie de evenimentele care mai apar in perioada urmatoare.

"In acest moment exista premise pentru o crestere a Bursei, insa piata este foarte instabila, iar comporta-mentul investitorilor este destul de imprevizibil", a precizat Octavian Molnar, presedintele societatii de brokeraj IFB Finwest. "Pe termen scurt, SIF-urile vor inregistra cresteri semnificative, tragand in sus piata. Noi cresteri sunt asteptate si pentru Petrom, care se va stabiliza pe un palier mai ridicat, probabil peste 0,5 lei", a spus Adrian Zoicas Ienciu, directorul departamentului de analiza al SSIF Broker.

Desi au fost suspendate de la tranzactionare in ultima jumatate de ora a sedintei, SIF-urile au realizat vineri aproape doua treimi din rulajul total din piata, reusind si cele mai semnificative cresteri.

Exceptand SIF-urile si noul emitent Vrancart Adjud, un rulaj mai semnificativ au realizat vineri actiunile Bancii Transilvania, care au facut obiectul unor transferuri in valoare de 1,4 milioane de lei (392.000 de euro), in conditiile in care s-au tranzactionat peste 1,8 milioane de actiuni. La nivelul cursului de tranzactionare, titlurile Bancii Transilvania au castigat 0,6%, inchizand sedinta la cotatia de 0,78 lei/actiune.

Actiunile companiei petroliere Rompetrol Rafinare (Petromidia) au fost cele mai tranzactionate de la categoria a II-a, tranzactiile realizate cu aceste actiuni insumand 670.000 de lei (188.000 de euro).

In prima parte a sedintei de tranzactionare, titlurile Petromidia au urcat pana la nivelul maxim de 0,0898 lei/actiune. Ulterior, insa, actiunile rafinariei au intrat pe un usor trend descendent si au inchis ziua la pretul de 0,0879 lei/actiune, cu 1,4% sub nivelul de la finele sedintei precedente. Titlurile celeilalte companii petroliere, Petrom, au inregistrat la randul lor o usoara scadere vineri, cand ultima tranzactie s-a derulat la 0,462 lei/actiune, in coborare cu 1,1%.

Una din cele mai bune evolutii au consemnat-o vineri actiunile companiei de dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti, care au castigat aproape 5%, inchizand la cotatia de 0,435 lei/actiune. Valoarea transferurilor realizate cu aceste actiuni a fost insa redusa, de doar 0,3 milioane de lei (84.000 de euro).



Piata rasdaq

Rulajul RASDAQ a urcat in ultima sedinta a saptamanii trecute la aproape 4,5 milioane de lei (1,25 milioane de euro), piata fiind animata de tranzactiile efectuate pe platforma Arena-XMBS, deschisa doar vinerea, timp de o ora.

O tranzactie mai mare, in valoare de 1,97 milioane de lei (553.000 de euro), s-a derulat cu titlurile societatii Nutricod Codlea. Prin aceasta operatiune s-au transferat 0,94 milioane de actiuni, reprezentand 40% din capitalul social al companiei specializate in cultura plantelor de nutret. Tranzactia s-a derulat la un pret de 2,1 lei/actiune, mai mare cu 25% fata de ultima operatiune efectuata cu aceste titluri. Conform ultimei raportari, Valeriu Maier detinea un pachet de 54,8% din actiuni, in timp ce SIF Muntenia avea 19,46% iar SIF Transilvania 14,25% din capitalul social.

Tranzactiile derulate cu titlurile producatorului de mase plastice Flaro Sibiu s-au ridicat la 1,12 milioane de lei (313.000 de euro), si in acest caz fiind transferat un pachet mare de actiuni, reprezentand 33,7% din capitalul social. Ultimul pret a fost stabilit la 7,6 lei/actiune.

Actiunile Fepa Barlad s-au apreciat cu 3,2%, in urma a doua tranzactii mai mari in valoare de 0,64 milioane de lei (178.000 de euro). Vineri s-a transferat un pachet de 10,4% din societatea ce activeaza in domeniul automatizarilor industriale.

Actiunile Socep Constanta au pierdut 3,4%, ultimul transfer fiind realizat la un pret de 0,259 lei/ actiune, minimul sedintei. Cotatia urcase vineri la un maxim de 0,27 lei/actiune, pe fondul unei lichiditati relativ bune, operatorul portuar fiind cel mai tranzactionat emitent de la prima categorie.

Titlurile Mittal Steel Roman au continuat evolutia buna din sedinta precedenta, cotatia inregistrand o apreciere de 2,5%, in conditiile in care ultimul curs a fost stabilit la maximul sedintei, 4,1 lei/actiune. Cresteri semnificative au fost inregistrate in cazul societatilor bucurestene Electromagnetica si Aversa, cu aprecieri ale cotatiei de 8,8%, respectiv 9%. Ultimul transfer pe Electromagnetica a fost realizat la un curs de 0,31 lei/actiune, in timp ce actiunile Aversa au fost evaluate, la inchidere, la 1,1 lei/actiune.

De altfel, tranzactionarea pe platforma Arena a Bursei de Valori Bucuresti a unui numar mare de societati initial tranzactionate pe platforma Bursei Electronice RASDAQ a dus la cresterea rulajului de vineri, 97,4% din valoarea totala a acestuia fiind realizat de emitentii Categoriei de Baza.

Indicele RASDAQ Compozit a inregistrrat o crestere de 0,25%, in timp ce RAQ-I a scazut cu 0,83% iar RAQ-II a scazut cu 0,76%. dan.zavoianu@zf.ro ; andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO