Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucuresti a avut a sasea scadere la nivel mondial in 2008

Bursa de la Bucuresti a avut a sasea scadere la nivel mondial in 2008
06.01.2009, 19:48 18

Bursa de la Bucuresti se claseaza pe locul al saselea intr-un top al celor mai mari scaderi bursiere la nivel mondial in 2008, cu o cadere de peste 70% la nivelul principalului indice al pietei, BET, potrivit unei statistici a firmei britanice de investitii Bespoke Investment Group, care cuprinde evolutia principalilor indici bursieri din 84 de tari. Totusi, statistica arata o imbunatatire fata de primele noua luni, cand conform aceleiasi surse actiunile romanesti consemnau a treia scadere la nivel mondial. Topul scaderilor bursiere din 2008 este dominat de pietele din Europa de Est, corectii mai puternice decat cele inregistrate de bursa de la Bucuresti suferind pietele din Rusia (-72,4%), Ucraina (-74,3%) si Bulgaria (-79,7%). De asemenea, Romania este urmata imediat in topul scaderilor tot de tari din regiune, precum Serbia (-68,7%), Slovenia (67,5%) si Croatia (-67,1%). Bursa din Islanda s-a prabusit pur si simplu in 2008, dupa ce principalul indice al pietei s-a depreciat cu 94,4%, in conditiile in care pe finalul anului se vorbea chiar de un faliment national in cazul acestei tari. Actiunile companiilor din Dubai s-au depreciat cu 72,4% anul trecut, reprezentand a patra cea mai mare scadere din lume. Per total, cele 84 de burse de pe intreg mapamondul au pierdut in medie 43,3% din valoare, principalele burse din lume inregistrand scaderi sub medie. De exemplu, bursa din SUA, de unde a pornit criza financiara, a pierdut doar 38,5% la nivelul indicelui reprezentativ, in timp ce bursa de la Londra a scazut cu 31,3%. Pierderile totale inregistrate pe pietele din intreaga lume in 2008 s-au ridicat la 28 de trilioane de dolari. Acestea au venit pe fondul crizei financiare internationale, care mai tarziu s-a tradus printr-o recesiune la nivel modial, despre care analistii spun ca este cea mai puternica de la al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent. Doar trei piete au reusit sa sfideze criza, inregistrand cresteri pe parcursul anului trecut, respectiv bursa din Ghana, cu un avans de 58,1%, cea din Tunisia, care s-a apreciat cu 10,7%, si respectiv Ecuador, care a inchis anul 2008 pe plus cu 5,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO