Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti merge la Londra pentru întâlniri cu investitorii

Foto: Victor Ciupuliga

Foto: Victor Ciupuliga

Autor: Ioana Tudor

10.10.2014, 00:00 413

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va organiza pe 22 octombrie la Londra un eveniment prin care le va prezenta investitorilor instituţionali progresele recente înregistrate de piaţa de capital din România şi obiectivul privind promovarea acesteia la statutul de piaţă emergentă. Conferinţa de pe 22 octombrie este prima dintr-o serie de evenimente pe care BVB le va organiza trimestrial în capitala britanică dedicate investitorilor instituţionali din acest centru financiar.

Vorbitorii la eveniment vor fi reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară, ai BVB şi ai comunităţii investitorilor internaţionali, potrivit unui comunicat al bursei. Începând din toamna anului trecut, piaţa de capital din România a întreprins paşi pentru a elimina barierele care îi încetinesc dezvoltarea. Măsurile luate includ scăderea comisioanelor de tranzacţionare, îmbunătăţirea procedurilor referitoare la admiterea la tranzacţionare, trecerea la sistemul de decontare în termen de două zile de la momentul tranzacţiei şi separarea conturilor de tranzacţionare de cele de posttranzacţionare.

„România, a doua mare ţară din Europa Centrală şi de Est, este o piaţă care trece printr-un proces de modernizare majoră, cu scopul îmbunătăţirii durabile a profilului de risc şi de a elibera mai multe oportunităţi prin investiţii de portofoliu“, a afirmat directorul general al BVB Ludwik Sobolewski.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO