Burse - Fonduri mutuale

Bursa românească a pierdut 20% din valoare de la 1 august încoace. Cel mai mare semn de întrebare pe pieţele europene este ce se întâmplă cu băncile, care scad puternic

Foto AFP

Cât mai scade_

22.08.2011, 00:08 2481

Investitorii de pe Bursa românească au pierdut 2,5 miliarde de euro de la începutul celui de-al doilea val al crizei provocate de datoriile publice ale statelor. Bursa a închis vineri pe o scădere de 2%, după o pierdere de 3,5% în şedinţa de joi, în condiţiile în care marile burse europene şi-au continuat declinul.

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a pierdut 16% de la începutul crizei, în timp ce Dax din Germania a pierdut 24%, iar Dow Jones aproape 14%.

Pe de altă parte, mari bănci europene cu prezenţă puternică pe piaţa românească şi-au văzut acţiunile scăzând cu peste 10% la sfârşitul săptămânii trecute.

Pieţele financiare sunt tot mai îngrijorate de o revenire a recesiunii, dar există şi multe speculaţii legate de eventuale crize de lichiditate.

În Europa, acţiunile Credit Suisse au coborât cu 11,2% în decursul săptămânii trecute, în timp ce acţiunile băncii rivale UBS au pierdut 8,7%. Deutsche Bank a consemnat unele dintre cele mai dramatice scăderi din cadrul indicelui Xetra Dax, de 10,2%. În Franţa, BNP Paribas a scăzut cu 12%, în timp ce acţiunile SocGen au pierdut 14,1%. Acţiunile băncii italiene UniCredit au înregistrat o scădere de 14,8%. Atât indicele Bloomberg Europe 500 Banks şi Financial Services, cât şi KBW Bank Index, indice al acţiunilor bancare americane, au pierdut aproximativ 30% în acest an, ştergând peste 700 miliarde de dolari din valoarea de piaţă de pe ambele continente.

În România, cresc randamentele la titluri de stat, dar cotaţiile CDS-urilor (costul asigurării contra riscului de default) au scăzut uşor, intrând sub pragul de 300 de puncte de bază (3%) depăşit din nou la începutul săptămânii trecute pe fondul agitaţiei de pe pieţele externe. În plus, JP Morgan a anunţat că prevede o creş­tere economică de doar 1,2% pentru 2011, faţă de o estimare anterioară de 2%.

Omul de afaceri Dumitru Tudor, unul dintre cei mai puternici investitori locali de pe Bursă, crede că situaţia actuală este mult mai complexă decât cea din 2008, când bursele s-au prăbuşit, iar economia mondială a intrat în recesiune. "Cred că situaţia din prezent este destul de gravă. Depinde ce soluţii vor adopta guvernele şi rapiditatea aplicării lor. Ultima întâlnire dintre Sarkozy şi Merkel nu a adus soluţii aplicabile imediate şi cred că acesta a fost motivul care a condus la scăderile de pe burse de la sfârşitul săptămânii trecute. Rezultatele bune raportate de companii sunt partea pozitivă şi au făcut ca deteriorarea pieţelor să nu fie şi mai gravă, ceea ce arată că domeniul privat a luat măsuri de contracarare a crizei. Partea periculoasă sunt însă datoriile suverane care pot influenţa rezultatele companiilor."

Adrian Mănăilă, proprietar al brokerului de valori mobiliare Elda Invest, spune: "Atmosfera este şi de aşa natură că în ultima perioadă au apărut mai mult ştiri proaste decât bune. Petrolul urcase la 110 dolari/baril şi lumea era convinsă că economiile vor decola, iar acum se învârte în jurul a 80 de dolari/baril şi împreună cu DAX-ul arată că relansarea la care ne aşteptam nu prea are loc. Bursa americană stă încă foarte bine faţă de minime, iar investitorii de acolo ies la preţuri bune, au ce salva".

CINCI EFECTE

CREŞTEREA ECONOMICĂ, ÎN PERICOL. Banca de investiţii americană JP Morgan a anunţat că revizuieşte în jos estimarea de creştere economică pentru 2011, până la 1,2%, după ce anterior anunţase că vede 2%; este cea mai dură estimare de până acum.

CRESC DOBÂNZILE. Costul de finanţare al Ministerului Finanţelor a crescut cu circa 0,25%: la licitaţia de joi pentru obligaţiuni de stat pe trei ani randamentul mediu acceptat a urcat la 7,34%, peste aşteptările iniţiale ale pieţei.

SCAD ACŢIUNILE. Acţiunile de pe Bursa de Valori au pierdut din valoare 2,5 miliarde de euro de la începutul crizei. Jumătate din sumă au pierdut-o investitorii români, firme şi persoane fizice, iar restul investitorii instituţionali străini.

REDUCEREA FINANŢĂRILOR BANCARE. Când cea mai mare parte a băncilor străine prezente în România scad cu peste 10% pe bursele internaţionale, sunt de prevăzut mişcări de consolidare a activelor în băncile-mamă şi abţinerea de la noi investiţii pe pieţele emergente.

CREŞTEREA NEÎNCREDERII. O problemă serioasă este reprezentată de creşterea gradului de neîncredere al populaţiei şi al firmelor pentru a consuma şi a investi în faţa ştirilor externe proaste. Amânarea deciziilor de achiziţie duce la scăderea consumului, a veniturilor companiilor şi a încasărilor bugetare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO